Reacția lui Marcel Ciolacu după demisia lui Iohannis: Nu am știut de acest anunț
- Andrei Pospai
- 10 februarie 2025, 16:54

Marcel Ciolacu a declarat că nu este un mare fan al lui Iohannis, imediat după decizia acestuia de a demisiona din funcția de președinte al României. De asemenea, premierul a subliniat faptul că Partidul Social Democrat îl va susține pe Crin Antonescu la alegerile din luna mai.
Marcel Ciolacu nu a dorit să facă prea multe comentarii vizavi de demisia lui Iohannis, precizând că nu a știut dinainte de decizia acestuia.
"Nu sunt sociolog"
„Este un act unilateral (demisia - n.r.). Nu am avut discuții, nu am știut de acest anunț. Nu sunt sociolog să știu dacă ajută această demisie candidatura lui Crin Antonescu", a declarat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a ținut să sublinieze susținerea social democraților pentru candidatul coaliției, Crin Antonescu.

Crin Antonescu. Sursa foto: Arhiva Evz.ro
"Da, cu certitudine, Crin Antonescu rămâne candidatul Coaliției. Nu sunt un mare fan al președintelui Klaus Iohannis, nu l-am votat niciodată. M-a numit premier de două ori pentru că a fost obligat de constituție. Chiar dacă ești președintele României, nu numești după capul tău”, a declarat premierul.
Reacția lui Crin Antonescu
Crin Antonescu s-a arătat mulțumit cu demisia lui Klaus Iohannis, susținând că este preferabilă unei proceduri de suspendare.
„Este foarte clar că cei care au agitat ideea suspendării lu Iohannis au avut în vedere doar rațiuni electorale. Despre mandatele lui Klaus Iohannis putem discuta. Nu am nicio ezitare și am curajul să spun că s-au întâmplat și lucruri bune. Dar această discuție e una despre trecut, acum noi discutăm despre viitor“, a declarat candidatul coaliției.