Marcel Ciolacu, discuție cu Ursula von der Leyen despre aderarea României la Spațiul Schengen

Marcel Ciolacu, discuție cu Ursula von der Leyen despre aderarea României la Spațiul Schengen Sursa: Facebook

Marcel Ciolacu s-a întâlnit, luni, cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre progresul în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și angajamentul Guvernului de a menține un deficit fiscal responsabil, evitând impactul negativ asupra economiei și cetățenilor. Totodată, au avut loc discuții legate de aderarea României la Spațiul Schengen.

Marcel Ciolacu a transmis că a avut o discuție profundă cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cei doi au acoperit mai multe teme, printre care cea legată de securitatea României în zona Mării Negre.

De asemenea, s-a discutat despre contribuțiile noastre în contextul conflictului din Ucraina. Mai mult, a fost punctat progresul în implementarea PNRR și procesul de aderare a României la spațiul Schengen.

Marcel Ciolacu, întrevedere cu Ursula von der Leyen

Am prezentat situaţia actuală la frontierele ţării noastre şi am susţinut necesitatea unui sprijin financiar suplimentar pentru România în contextul actual care necesită accelerarea dezvoltării infrastructurii”, a afirmat Ciolacu, luni seară, într-o postare pe Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul a menționat că a accentuat angajamentul Guvernului de a menține un deficit fiscal în limite responsabile.

De asemenea, s-a evidențiat progresul în ceea ce privește implementarea PNRR, inclusiv diversele etape cu măsuri fiscale și bugetare din acest plan. Acestea au fost negociate de guvernele anterioare de orientare de dreapta.

Totodată, s-a adus în discuție starea finanțelor publice și determinarea Executivului de a menține deficitul sub control, astfel încât să nu afecteze economia sau cetățenii.

Marcel Ciolacu, premier, întâlnire, premier Ucraina

Marcel Ciolacu. Sursă foto: Razvan Valcaneantu EEC

Aderarea la spațiul Schengen, un subiect abordat

De asemenea, el s-a referit la aderarea la Schengen.

În plus, am solicitat doamnei preşedinte a Comisiei Europene intensificarea eforturilor comune pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, a subliniat Ciolacu.

În luna aprilie a acestui an, Ursula von der Leyen a cerut Consiliului European să ia o decizie „cât mai curând posibil anul acesta”. Astfel încât România și Bulgaria să devină parte a spațiului Schengen.

Președinta Comisiei Europene consideră că atât România, cât și Bulgaria au demonstrat în mod covârșitor angajamentul deplin față de proiectul Schengen.

De asemenea, aceasta s-a aflat în România în luna decembrie a anului 2022, imediat după refuzul României în Schengen. Atunci, von der Leyen a menționat că este pe deplin alături de poporul român pentru aderarea la spațiul Schengen.