Marcel Ciolacu, atac subtil la Klaus Iohannis pe tema majorării pensiilor: „Nu are în atribuţii acest domeniu”

Marcel Ciolacu, atac subtil la Klaus Iohannis pe tema majorării pensiilor: „Nu are în atribuţii acest domeniu” Liderii coaliției. Sursa foto: Arhiva EVZ

Procentul cu care vor fi majorate pensiile va fi stabilit în urma consultărilor politice din coaliția de guvernare. Liderul PSD, Marcel Ciolacu a evitat să spună dacă Guvernul va da curs recomandării președintelui Klaus Iohannis și va mări pensiile cu indicele inflației. În loc să răspundă, el l-a criticat, subtil, pe Klaus Iohannis pentru comentariile pe tema pensiilor, spunând că nu are atribuții în domeniu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să dea un răspuns cu privire la procentul de majorare a pensiilor, la începutul anului viitor. Întrebat cum comentează declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a spus că pensiile ar trebui mărite cel puțin cu indicele inflației (15,9%, conform datelor INS - n. red.), Ciolacu a răspuns că o decizie va fi luată în coaliție. Preşedintele Klaus Iohannis a afirma că pensiile și salariile trebuie corelate cu inflaţia crescută deoarece nu e corect ca populaţia să plătească preţul crizelor.

Liderul PSD a afirmat că procentul de majorare va fi decis în coaliţie, în urma consultării şi construirii bugetului de stat pe anul viitor. Doar într-o astfel de situație, având toate datele în față.

„Sunt ferm convins că în acest moment am intrat în direcţia corectă. Care va fi exact procentul, cred că va fi stabilit în coaliţie, în urma consultării bugetului, cât este de sustenabilă o anume soluţie. Categoric trebuie mărite, fiindcă nu poţi să influenţezi numai zona economică dacă nu creşti şi puterea de cumpărare, astfel încât să creezi un echilibru între cerere şi ofertă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pus într-o situație incomodă, chestionat pe un subiect sensibil, Marcel Ciolacu a lăsat să se înțeleagă faptul că președintele nu are atribuții în domeniul stabilirii pensiilor.

„Cred că se referea la rata inflaţiei medii. Noi avem două legi, cea cu rata inflaţiei, dar ştiţi că se ia cu anul anterior şi avem creşterea punctului de pensie până la 40%, mai având o restanţă de 11,91 în acest moment ca să închidem legea cu mărirea până la 40%. Ştim cu toţii că în acest moment se construieşte bugetul pe anul viitor. Important e că toate forţele politice, mai nou şi Preşedintele României, cu toate că nu are în atribuţii acest domeniu, suntem de acord că trebuiesc mărite pensiile şi nu numai”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu, atac subtil la Klaus Iohannis

Încercând să evite subiectul pensiilor, liderul PSD a reluat ideea necesității măririi salariului minim și pe cea a acordării ajutoarelor pentru categoriile defavorizate.

„Trebuie mărite şi salariile, salariul minim la 3.000 de lei, trebuie iarăşi de venit cu un one off pentru anumite categorii defavorizate pentru a depăşi această perioadă de inflaţie şi criza energetică. Sunt discuţii şi la UE fiindcă voucherele oferite deja de către Guvern sunt suportate şi din fonduri europene”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a continuat cu un atac subtil la adresa președintelui spunând că ar fi dorit ca acesta să aibă o reacție similară și pe vremea când premier era Florin Cîţu.

„Mi-aş fi dorit, fără doar şi poate, fără să critic pe cineva, ca domnul preşedinte Klaus Iohannis şi acum 2 ani, când domnul Cîţu a încheiat cu un 2% din PIB întors în economie şi fără să mărească nicio pensie, în plină pandemie, mai ales cât mai stăteam prin casă şi unii furau, nu am aflat exact nici până acum care, să fi avut aceeaşi poziţionare, aceeaşi determinare. Dar se pare că această coaliţie îi dă încredere şi preşedintelui că România merge într-o direcţie corectă”, a mai spus Ciolacu.

Sursa foto: INQUAM_PHOTOS

Declarațiile lui Klaus Iohannis pe tema pensiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că pensiile și salariile ar trebui majorate cu un procent suficient ca să acopere inflaţia care a ajuns la peste 15%. El a avansat un procent de majorare de până la 15%, însă a specificat că nu ştie dacă bugetul de stat ar permite. Preşedintele a spus același lucru și despre salarii, spunând că trebuie corelate cu inflaţia crescută, la fel ca pensiile, deoarece nu e corect ca populaţia să plătească preţul crizelor.

„Dacă vorbim de creșterea pensiilor, trebuie să vedem contextul mai larg. Știu că s-au vehiculat tot felul de propuneri, respectiv 10 % sau 11 %. Nu putem să așteptăm de la pensionari să plătească ei prețul crizelor. Și în condițiile în care avem o inflație care trece de 15 % eu cred că ar fi corect ca această creștere a pensiilor de la 1 ianuarie să țină cont de această inflație și atunci creșterea, după părerea mea, trebuie să fie mai mare decât a fost ea până acum vehiculată.

Nu știu dacă bugetul permite o creștere până în 15 % așa cum probabil s-ar aștepta lumea, dar eu cred că merită luate în considerare toate opțiunile. Mai există un aspect pe care eu personal îl consider esențial. Trebuie acordată o atenție sporită celor cu pensii mici, fiindcă acolo apar problemele cele mai mari”, a spus Klaus Iohannis.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu \ EEC

Nicolae Ciucă despre pensii

La rândul său premierul Nicolae Ciucă a declarat că trebuie făcută o analiză astfel încât Guvernul să se asigure că pot fi crescute pensiile cu rata inflaţiei. Aceasta în condiţiile în care datele INS arată că inflaţia a ajuns la 15,9%.

„Am discutat acest subiect şi, analizând toate datele de inflaţie, putem cu toţii să vedem că astăzi inflaţia a depăşit 15%, după ultimele date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Inflaţia este la 15,9 şi cred că pensionarii din România nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflaţiei, motiv pentru care trebuie să analizăm şi să facem în aşa fel încât pentru pensionari să asigurăm creşterea pensiei cu rata inflaţiei”, a declarat premierul.

Până în prezent, PSD, prin ministrul Muncii, Marius Budăi, a susținut că pensiile ar trebui majorate cu 10%. Acest procent a fost avansat de Marius Budăi încă de acum câteva săptămâni, insistând că a fost agreat de PSD.