Marcel Ciolacu: A fost un vot pentru lucruri care contează. Voi ține cont de opi nia românilor.

Marcel Ciolacu: A fost un vot pentru lucruri care contează. Voi ține cont de opi nia românilor.Marcel Ciolacu. Sursa foto: Captură video

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale:  Vreau să le mulțumesc turor românilor. Votul s-a desfășurat fără incidente. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea . A fost un vot pentru lucruri care contează. În spatele rezultatului obținut de fiecare dintre candidați sunt românii.

Mă bucur că votul s-a desfăşurat fără incidente majore, mai ales în acest moment, fiind şi prim-ministrul României. Mulţumesc mult tuturor celor implicaţi, Poliţie, Jandarmerie, BEC, Ministerului de Externe, pentru această organizare, cum pot spune fără nicio reţinere, nu a mai fost în România. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat votul şi încrederea lor astăzi. Votul lor a fost un vot pozitiv pentru echilibru şi stabilitate. A fost un vot pentru lucruri care contează. Şi mai ales aş dori să le mulţumesc tuturor românilor care au depăşit această campanie şi nu au fost descurajaţi de această campanie.

Şi eu cred că în perioada următoare va trebui să stau de vorbă cu fiecare candidat, pentru a aduna toate propunerile bune din programele lor electorale. Am încercat şi am dus împreună cu colegii mei o campanie fără ură. Şi voi continua şi în turul doi, în acelaşi mod. Vreau să-i mulţumesc tuturor colegilor mei prezenţi aici şi celor din ţară, că au fost şi sunt alături de mine.

Fără ei, nu aş fi fost astăzi aici. Rezultatul acesta ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară, de la creşterea veniturilor la autostrăzi, spitale regionale, iar mai nou aderarea la Spaţiul Schengen. Doresc foarte mult să fac un apel la ei să nu părăsească secţiile de vot până nu se va număra ultimul buletin de vot şi ultimul vot exprimat de români”, a arătat Ciolacu. ”În astă seară cred că cei care au câştigat sunt români. Aşa trebuie să arate o democraţie. Vă mulţumesc mult şi aş face şi fac un apel către presă. Sunt ferm convins că în următoarele două săptămâni ne vom vedea foarte des şi mai ales sunt ferm convins că după ce vom avea totuşi anumite numărători paralele şi voturile venite din diasporă.  Voi țin cont de opinia românilor. Voi sta de vorba cu fiecare candidat sa adun proiectele bune din programele lor electorale. Important este că ne vom apleca să luăm puntele bune din proiectele. Diaspora va aduce o schimbare în clasament.

Rezultatele exit poll, ora 21.00, Sociopol - RomâniaTV

Marcel Cioacu (PSD) - 22 %

Călin Georgescu (ind.) - 20 %

Elena Lasconi (USR) - 20 %

George Simion (AUR) - 20 %

Nicolae Ciucă (PNL) - 8 %

Mircea Geoană (ind.) - 5 %

Kelemen Hunor (UDMR) - 3 %

Rezultatele exit poll, ora 21.00, AVANGARDE - CIRA

Marcel Cioacu (PSD) - 25 %

Elena Lasconi (USR) - 18 %

Călin Georgescu (ind.) - 16 %

George Simion (AUR) - 15 %

Nicolae Ciucă (PNL) - 14 %

Mircea Geoană (ind.) - 5 %

Kelemen Hunor (UDMR) - 4 %

Cristian Diaconescu (ind.) - 2 %

Rezultatele exit poll, ora 21.00, CURS - Digi24

Marcel Cioacu (PSD) - 25 %

Elena Lasconi (USR) - 18 %

Călin Georgescu (ind.) - 16 %

George Simion (AUR) - 14 %

Nicolae Ciucă (PNL) - 13 %

Mircea Geoană (ind.) - 5,5 %

Kelemen Hunor (UDMR) - 4,6 %

Alegeri prezidențiale. Cine este Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu este prim-ministru al României. S-a născut la 28 noiembrie 1967, în Buzău. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Ecologice din Bucureşti (1991-1995), cursuri postuniversitare în management şi finanţare locală la Universitatea Ecologică din Bucureşti (2004) şi "Securitate şi bună guvernare" la Colegiul Naţional de Apărare Bucureşti (2008-2009), precum şi studii de masterat în Managementul finanţelor publice, la SNSPA Bucureşti (2010-2012).

Este preşedinte al Partidului Social Democrat (din august 2020), fiind membru din 1990. A fost consilier juridic în cadrul ALCOM SRL (1998-2007), prefect interimar al judeţului Buzău (noiembrie 2004); consilier judeţean (2004-2008), director executiv la URBIS SERV SRL (2007-2008), viceprimar al municipiului Buzău (2008-2012). A fost ales deputat din partea PSD în circumscripţia electorală nr. 10 Buzău la alegerile din 2012, 2016 şi 2020.

Ion-Marcel Ciolacu a fost vicepremier fără portofoliu (2017-2018) şi a deţinut şi funcţia de ministru interimar al Apărării (6-12 sept. 2017). Este prim-ministru al României din 15 iunie 2023. Slogan electoral: ''Viziune pentru naţiune''.

Alegeri prezidențiale 2024

Peste 18 milioane de alegători au fost aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii, care s-au deschis la ora 7,00 în ţară, pentru a pune ştampila pe unul dintre cei 14 candidaţi intraţi în cursa prezidenţială. Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, în ţară au fost organizate 18.968 de secţii de votare.

În Bucureşti au fost aproape 1.300 de secţii: în Sectorul 1 - 166; Sectorul 2 - 202; Sectorul 3 - 294; Sectorul 4 - 189; Sectorul 5 - 198; Sectorul 6 - 240.