● „Construct Expo” și „Ambient Expo” devin o singură manifestare expozițională, Construct – Ambient Expo – Târgul internațional de tehnologii, în cadrul căruia vor putea fi admirate și achiziționate echipamente, utilaje și materiale pentru construcții, amenajări interioare și exterioare, decorațiuni și piscine.

● „Romtherm” – Expoziția internațională pentru instalații, echipamente de încălzire, răcire și de condiționare a aerului, este un al doilea eveniment așteptat de public.

● Expoziția internațională de flori, amenajări peisagistice, horticultură și grădinărit, „Expo Flowers & Garden” își va deschide și ea porțile tot în acest weekend.

● Nu vor lipsi, pentru amatorii de achiziții din domeniul mobilierului de calitate, expozițiile „Mobila Expo – Târgul de mobilă cu vânzare, iar pentru cei pasionații de modă, „Modexpo I”, o expoziția internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și marochinărie, accesorii.

● Antique Market I este, iarăși, un târg interesant, dedicat iubitorilor de obiecte de artă și antichități.

 

ABBA Tribute Band, show de legendă la Hard Rock Café

Atmosferă incendiară, vineri, 15 martie la clubul Hard Rock Cafe din Capitală, pe scena căruia vor urca artiștii celebrei trupe ABBA Tribute Band – considerată cea mai bună formație tribut ABBA din Marea Britanie. Lisa (AnniFrid), John (Benny), Nina (Agnetha) și Marcus (Bjorn) readuc în 2019 în România muzica suedezilor, atât de îndrăgită de nostalgicii anilor ’70. Trupa formată din cei patru artiști este apreciată la nivel internațional. Show-ul „Revival the tribute live experience” include coregrafie, costume spectaculoase și autentice, are parte de o producție uluitoare și de muzică excelentă marca ABBA. Prețul biletelor variază între 120 lei, loc VIP, în fața scenei, și 40 de lei.

 

„Obligó Impresionant”, un spectacol de comedie incitant

Foști finaliști „iUmor” și semifinaliști ai emisiunii „Românii au talent”, membrii formației Obligó se pregătesc să îți ofere vineri, de la ora 20.00, în Club 99 din Capitală, un spectacol live de comedie pe cinste, pe parcursul căruia vei râde în hohote. Spectacolul este conceput într-o manieră interesantă, în care prezentatorul alege din public teme, meserii, situații sau chiar replici. Comedianții vor dezvolta subiectul transformându-l într-o pledoarie pentru amuzamentul general garantat. Dans, cântec, pantomimă. Totul improvizat ad-hoc, într-un spectacol interactiv, inedit.

„Lovitură de pedeapsă”, un show marca Paraziții, în Club Quantic, pe 16 martie 2019

Ajunsă în atenția publicului încă din 1994, când a lansat primului ei single, „În jur”, trupa Paraziții rămâne una dintre cele mai îndrăgite și mai populare formații de muzică hip-hop din România. Paraziții reușește să își păstreze neatinsă atitudinea hip-hop care a consacrat-o încă de la primul produs. Mergând în contratimp, în opoziție cu ceea ce e „la modă” în materie de rap și maniera de a spune lucrurilor pe nume în textul pieselor, Paraziții și-a păstrat titlul de trupă care trebuie neapărat văzută în concert. Printre piesele pe care artiștii le vor cânta în fața publicului entuziast din Quantic, se vor număra, fără îndoială, și cele care alcătuiesc ultimul album al prodigioasei formații lansat în anul 2016, „Lovitură de pedeapsă”. Prețul fix, pentru toate categoriile de public, al unui bilet este de 50 de lei.

Basmele lui Andersen, la Teatrul „Excelsior”

Sfârșitul de săptămână aduce, la Teatrul Exclesior, un adevărat maraton de spectacole, unul mai interesant și mai atractiv decât altul.

● Vineri, în Sala „Ion Lucian”, începând de la ora 10.00, micuții vor putea face cunoștință cu personajele îndrăgite ale cunoscutului povestitor danez Hans Christian Andersen. „Aventuri în Ținutul Florilor” este un spectacol plin de culoare, umor şi efecte speciale. Copiii sunt purtaţi într-o miraculoasă lume a florilor, unde Prinţesei Deea i-a venit timpul să-şi aleagă ursitul.

● Duminică, de la ora 11.00, îndrăgitul personaj din filmul de animație „Bambi” vine la întâlnirea cu prichindeii, pe scena teatrului „Excelsior”. Micul prinț Bambi se naște într-o primăvară, într-un luminiș. Are o mamă frumoasă și iubitoare; tatăl lui e cel mai impunător cerb din pădure; are rude numeroase și prieteni de toate speciile. O poveste fascinantă pe care micuțul tău nu trebuie să o rateze.

Regal actoricesc în „Richard al III-lea”, la Teatrul Bulandra

Una din piesele de tinerețe ale lui William Shakespeare, „Richard al IIIlea”, este evenimentul de vineri, propus de actorii Teatrului Bulandra, din Capitală. Din 1593, când a fost pentru prima oară jucat pe o scenă din Londra, și până azi personajele, în frunte cu Richard însuși, nu și-au pierdut nimic din fascinația pe care au provocato publicului spectator. Un regal actoricesc în interpretarea lui George Ivașcu, Marius Manole, Rodica Lazăr și Cornel Scripcaru. Spectacolul va începe la ora 19.00 iar prețul biletelor variază între 20 și 60 de lei.

„Gaițele” lui Kirițescu vin sâmbătă la Odeon

O comedie spumoasă, semnată de unul din monștrii sacri ai dramaturgiei românești, Alexandru Kirițescu, „Gaițele” va fi jucată sâmbătă, de la ora 19.00, pe scena teatrului „Odeon”. La tiparul classic al binecunoscutei piese, se adaugă elemente de modernitate și inedit, efectul fiind unul uluitor. Spectaculoase sunt, bineînțeles, travestiurile, două dintre gaițe, Lena și Zoia fiind interpretate de Ionel Mihăilescu, respectiv Constantin Cojocaru, idee ce accentuează grotescul personajelor.

 

Te-ar putea interesa și: