Maraton de vaccinare la Craiova: Revenirea la normalitate este o certitudine

Maraton de vaccinare la Craiova: Revenirea la normalitate este o certitudine

Gheorghiţă a punctat că, din punct de vedere al evoluţiei pandemiei, "lucrurile stau cât se poate de bine" şi prin vaccinare poate fi consolidată evoluţia favorabilă.

Revenirea la normalitate este mai degrabă o certitudine decât o simplă speranţă, a declarat luni, la Craiova, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, care a participat la deschiderea "Maratonului vaccinării" pe Stadionul Ion Oblemenco.

"Cred că nu trebuie să vorbim în cifre, este important ca orice persoană care se vaccinează să înţelegem că este o persoană protejată, o persoană care, la rândul ei, protejează pe cei din jur. Acesta este mesajul, nu trebuie să ne propunem o ţintă, trebuie să asigurăm vaccinarea cât mai multor persoane într-un timp cât mai scurt pentru a avea o şansă cât se poate de reală de a reveni la normalitate, pentru că revenirea la normalitate, din opinia noastră, este mai degrabă o certitudine decât o simplă speranţă şi vedem că, din punct de vedere al evoluţiei epidemiei, lucrurile stau cât se poate de bine. Sperăm să consolidăm această evoluţie favorabilă şi prin vaccinare putem asigura această consolidare şi predictibilitatea pe termen lung tocmai pentru a nu reveni într-o perioadă cu foarte multe restricţii", a spus Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat despre faptul că sunt şi medici care ezită să se vaccineze, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a răspuns că există peste tot ezitare, însă doar imunizarea poate asigura protecţie.

"Cu siguranţă ezitare există peste tot, în final toată lumea va înţelege şi vor recurge la acest gest firesc de normalitate şi anume la vaccinare. Doar aşa putem să ne protejăm pe noi şi pe cei din jurul nostru", a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre