Mâncarea preferată a lui Ion Țiriac: Nu se compară cu nimic altceva
- Emma Cristescu
- 20 iunie 2025, 17:44

Ion Țiriac, una dintre cele mai influente figuri din lumea afacerilor românești și est-europene, a rememorat un episod mai puțin cunoscut din tinerețea sa sportivă. Deși astăzi are o avere estimată la peste două miliarde de dolari, fostul sportiv a povestit despre vremurile în care banii erau rari, iar o simplă pizza devenea o masă împărțită între mai mulți colegi.
Mâncarea preferată a lui Ion Țiriac
Miliardarul a povestit despre condițiile în care trăiau sportivii de performanță în anii ’60-’70. Acesta a amintit cum, după o zi de competiții internaționale, el și colegii săi – printre care se numărau nume mari precum Ilie Năstase, Björn Borg sau Adriano Panatta – reușeau să strângă doar câțiva dolari. Cu acei bani cumpărau cinci pizza, pe care le împărțeau în opt, ca să se hrănească până a doua zi.

Sursa foto: Brandt Bolding | Dreamstime.com
„Eram zece, opt băieți în cameră, aveam opt-nouă dolari la final de zi. Cumpăram cinci pizza, le tăiam în felii și le împărțeam. Nu se compară cu ce e acum. Azi, sportivii au totul la îndemână. Noi nu aveam nimic, dar aveam o foame de reușită”, a spus fostul jucător de tenis, potriviti Digisport.
N-a uitat de unde a plecat
Acest episod ilustrează nu doar modestia începuturilor sale, ci și o realitate generală a sportului de performanță în anii comunismului și ai începutului tranziției. Chiar dacă astăzi Țiriac este cunoscut pentru colecția sa impresionantă de mașini și afaceri în banking, sport, imobiliare și retail, el nu ezită să vorbească despre perioada în care mâncarea se reducea la câteva felii de pizza împărțite frățește.
Cine va beneficia de averea lui Ion Țiriac
Țiriac a menționat și cum intenționează să-și împartă averea: în mod egal între cei 33 de copii ai săi, susținând că nu vrea să le ofere „un handicap” printr-o moștenire disproporționată.

Ion ȚIriac Jr. Sursa foto: EVZ
„Fiecare copil va primi aceeași sumă. Dacă totul le cade din cer, au deja un handicap în viață. Nu vreau asta. Vor învăța ce înseamnă responsabilitatea”, a spus Țiriac, potrivit unei declarații preluate de DigiSport.
Țiriac subliniază ideea de echitate și responsabilitate, sugerând că nu vrea să ofere privilegii nemeritate, ci să ofere tuturor un punct de plecare egal. Dincolo de aspectul financiar, magnatul sugerează că averea nu trebuie să devină o povară sau o scuză pentru lipsa de ambiție.