NationalInterest explică cum a apărut și a dispărut controversata armă.

În anii care au urmat sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, statele s-au confruntat cu realitățile iminente ale noii ere nucleare. O lume în care țări întregi pot fi șterse de pe hartă într-o clipă este, așa cum spunea scriitorul Christopher Hitchens, o lume în care fiecare om e înrolat în armată, indiferent dacă își dă seama sau nu.

Deși e greu de imaginat în 2020, Războiul Rece a cuprins o dezbatere globală, întinsă pe zeci de ani, cu privire la fezabilitatea armelor nucleare „etice”. Aceasta este povestea bombei cu neutroni.

Având în vedere competiția Războiului Rece, care a început la sfârșitul anilor 1950, Statele Unite, care se bazau pe descurajarea nucleară pentru a compensa superioritatea convențională sovietică din Europa, au căutat o nouă generație de arme nucleare. Partenerii europeni ai Washingtonului au fost neliniștiți de această abordare. Însemna că orice conflict armat major dintre Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Pactul de la Varșovia puteau duce la detonarea armelor nucleare în Europa Centrală și de Vest.

În 1958, fizicianul american Samuel Cohen, considerat părintele armei nucleare, a prezentat Washingtonului o soluție de compromis. Cohen a fost pionierul conceptului de lucru al unei bombe nucleare care ar maximiza radiațiile letale, reducând în același timp explozia fizică care însoțește detonarea. Această bombă cu randament redus provoca un val puternic de radiații pe o rază de 1.000-2.000 metri, distribuind doze letale de radiație tuturor celor din raza de acțiune, dar cu daune relativ mici structurilor. Neutronii pot să străbtă mașini, blindate sau ziduri fără să piardă prea mult din energie.

Au existat speculații legate de faptul că bomba putea fi eficientă împotriva rachetelor balistice, topind sau dezactivând focoasele inamice.

Bomba cu neutroni, așa cum a fost denumită invenția lui Cohen, a fost testată cu succes în 1962. Totuși, administrația Carter a renunțat la proiect. În ciuda unui sprijin considerabil pentru proiect la Washington și în alte capitale europene, inclusiv la Berlin, bomba cu neutroni s-a confruntat cu o opoziție masivă din partea presei occidentale și a grupurilor activiste.

Uniunea Sovietică s-a alăturat corului, peședinintele Leonid Brejnev numindu planul „bomba capitalistă” – adică o armă concepută pentru a ucide oamenii în timp ce economisește proprietăți. Într-o răsturnare de situație care i-a uimit chiar și pe cei mai apropiați consilieri, Carter a abandonat desfășurarea bombei cu neutroni în urma protestelor în masă. Programul a fost reînviat apoi de președintele Ronald Reagan, dar din nou a rămas în stand by. Bomba cu neutroni a revenit în atenție în deceniul de după prăbușirea URSS și retragerea din 1990 a desfășurării de arme nucleare tactice americane în Europa de Vest.

Tehnologia armelor nucleare a continuat în deceniile care au urmat prăbușirii URSS, dar a rămas întrebarea doctrinară de bază: care e cel mai eficient mod de a maximiza victimele inamicului pe câmpul de luptă, reducând în același timp daunele structurale?