Majorarea pensiilor și a salariului minim, motiv de dispută în coaliție. Reacția purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Video

Majorarea pensiilor și a salariului minim, motiv de dispută în coaliție. Reacția purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Video Sursa foto: EVZ

PNL susține că în coaliția de guvernare nu s-a discutat despre mărirea salariului minim pe economie sau a pensiilor. Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, a infirmat declarațiile făcute de vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, care a avansat suma de 3.000 de lei pentru viitorul salariu minim și o creștere a pensiilor de cel puțin 10%. Ionuț Stroe a precizat că PNL lucrază la astfel de propuneri, dar a atras atenția că acestea trebuie însoțite și de estimările bugetare.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a susține că în coaliția de guvernare nu s-ar fi discutat despre o posibilă majorare a salariului minim pe economie sau a pensiilor. El a precizat că PNL lucrează la astfel de propuneri, dar acestea trebuie însoţite și de un calcul bugetar.

„Pe agenda coaliţiei nu a existat o discuţie legată de mărirea salariului minim pe economie sau de o eventuală mărire a pensiilor. Dar aceste cheltuieli firesc este să fie însoţite de un calcul bugetar, de o disponibilitate prezentată în cadrul coaliţiei de către ministrul de Finanţe şi de o decizie. PNL lucrează la astfel de propuneri, pe care le vom avansa, dar am ales să le prezentăm în cadrul coaliţiei”, a afirmat Ionuț Stroe, într-o conferinţă de presă.

Potrivit spuselor sale, faptul că se iau măsuri sociale în momente de criză globală reprezintă „un lucru care ţine de bunul-simţ şi de un anume sentiment de solidaritate cu cei afectaţi direct, categoriile vulnerabile”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sunt ferm convins că orice partid îşi permite un salariu minim pe economie la o cotă cât mai ridicată. Sunt ferm convins că toate partidele îşi doresc mărirea pensiilor, dar aceste lucruri, evident, trebuie să fie în directă relaţie cu posibilităţile economice şi cu bugetul pe care-l gestionăm în momentul de faţa”, a adăugat purtătorul de cuvânt al PNL.

Cum comentează majorararea salariilor bugetare

În acest context, el a precizat, cu privire la recenta majorare de salarii a bugetarilor, că nu a fost exagerată, aceasta fiind de 150 de lei, în medie.

„Guvernul este conştient că orice fel de măsură socială suplimentară va pune presiune pe buget, motiv pentru care are în vedere diminuarea cheltuielilor administraţiei publice centrale şi locale şi exploatarea PNRR. Este obligatoriu ca toate ministerele care coordonează programe cu finanţare din PNRR să accelereze acest proces şi să tragem cât mai mulţi bani de acolo. Guvernul este conştient că o rată de absorbţie a fondurilor europene mai bună ar putea să ne ofere această posibilitate. (...) Am putea avea bani dintr-o mai bună colectare din partea ANAF şi (...) menţinerea investiţiilor”, a mai spus Ionuț Stroe.

PSD propune majorarea pensiilor cu 10%

Precizările lui Ionuț Stroe vin în contextul declarațiilor făcute de liderii PSD Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, cu privire la o posibilă majorare a salariului minim și a punctului de pensie. Mihai Tudose a precizat că „în fapt, pensiile vor creşte cu mai mult de acel procent de 5,1% prevăzut de lege”. El a precizat că PSD insistă pe pe minim 10%.

„În fapt, pensiile vor creşte cu mai mult de acel procent de 5,7% prevăzut de lege, noi insistăm pe minim 10%. Noi spunem mai mult de 10%. Salariul minim de la 2.250 la 3.000 lei, vorbesc de brut şi cu o parte de compensare 200 lei pe această diferenţă pe care să o suporte statul”, a completat vicepreşedintele PSD Mihai Tudose.

Pe de altă parte, premierul Nicolae Ciucă a declarat, întrebat despre propunerea PSD, că aceste majorări vor fi făcute în funcție de colectările la buget şi în urma discuţiilor în coaliţia.

„Ca să putem să asigurăm acest pachet măsuri sociale trebuie să avem din ce să asigurăm banii necesari pentru a putea să majorăm atât pensiile, cât şi salariile”, a adăugat şeful Execu