Mai rău ca în Vaslui. Două BRUTE PERVERSE au scandalizat întreaga țară după ce au VIOLAT cu coada unei mături un băiat de 13 ani

Mai rău ca în Vaslui. Două BRUTE PERVERSE au scandalizat întreaga țară după ce au VIOLAT cu coada unei mături un băiat de 13 ani

Caz șocant în Timișoara. Un băiat de 13 ani a fost supus unor chinuri groaznice de către colegii săi din căminul Liceului Sportiv Banatul. Băiatul ar fi fost violat cu coada unei mături de doi colegi mai mari.

Atrocitatea s-a petrecut joi seară, în jurul orei 22.00. Băiatul a ieșit de la duș doar cu prosopul pe el, iar cei doi colegi de camera au început să îl șicaneze. Cele două bestii cu chip de om ar fi încercat să îi întroducă în anus coada unei mături, informează opiniatimisoarei.ro.  Copilul și-a sunat imediat părinții, iar aceștia au alertat imediat poliția. Cei doi tineri, în vârstă de 17 și 18 ani, au fost reținuți de poliție și duși la audieri.  „Tatăl unui copil de 13 ani a sesizat aseară poliția de faptul că acesta a avut un incident cu doi colegi de cameră. La fața locului, polițiștii au stabilit că băiatul de 13 ani, după ce a ieșit de la duș a avut o altercație verbală cu cei doi colegi, în urma căreia, aceștia au hotărât să-i aplice o corecție. Tinerii, care au 17, respectiv 18 ani, sunt bănuiți de tentativă de viol. Polițiștii de la Biroul Investigații Criminale au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, procedându-se la reținerea pentru 24 de ore a celor doi tineri. Acum se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu propunere de arestare preventive”, a declarat Mirela Draghicioiu, purtător de cuvânt IPJ Timis. Pustiul agresat sexual este din Orșova, iar cei care l-au chinuit sunt din Nitchidorf, respectiv Bulgarus.

În total, în camera stau șase elevi, iar politiștii vor verifica cine ar putea fi tras la răspundere, dacă există sau nu cineva însărcinat să îi supravegheze. "Aseară a avut loc incidentul, în jurul orei 10.00, pe camerele video, din ce s-a văzut până acum, pentru că încă se mai fac cercetări. Totul a pornit dintr-o joacă, după care s-a retras copilul de 13 ani în camera lui. Cei doi au mers în camera după el şi se presupune că elevul de clasa a VII-a a fost molestat cu o matură. Peste ei a intrat un alt copil de clasa a IX-a, care acum a fost şi el chemat la Parchet să dea declaraţii în calitate de martor, dar deja a plecat de acolo. Copilul molestat şi-a anunţat tatăl, care a sunat imediat la poliţie. Supraveghetorul nu a anunţat poliţia nici măcar după miezul nopţii,  iar noi am fost anunţaţi abia după ora 3 dimineaţă. Toţi cei trei copii sunt înmatriculaţi la cluburi din judeţul Timiş, joacă fotbal" a spus Aura Danielescu, inspector şcolar general al ISJ Timiş.

Ne puteți urmări și pe Google News