Mai ceva ca-n Vestul Sălbatic. Ce au descoperit 25 de craioveni, la prima oră a dimineții
- Andi Miron
- 28 noiembrie 2019, 00:50

Chiar și în 2019, în vremuri în care camerele video sunt la fiecare colț de stradă, iar „România educată" este deviza în direcția căreia se orientează din ce în ce mai mulți români, tăiatul cauciucurilor încă se mai practică.
Următoarea întâmplare nu vine din Vestul Sălbatic, ci din Craiova. La prima oră a dimineții de miercuri, 27 noiembrie, 25 de proprietari de autoturisme și-au găsit anvelopele tăiate.
Cei 25 de proprietari dintr-un cartier din Craiova (n.r. - Brazda lui Novac) și-au găsit fiecare câte două anvelope tăiate. Polițiștii Secției 4 Craiova au fost sesizați miercuri dimineață cu privire la acest eveniment.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru distrugere și desfășoară cercetări amănunțile pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor care au comis această faptă. De asemenea, autoritățile și cetățenii păgubiți iau în calcul ca persoana care a săvârșit această infracțiune ar suferi de tulburări psihice.
Plângeri pe bandă rulantă cu privire la înțepatul anvelopelor se înregistrează și în București, mai ales în cartiere, cazuri intens mediatizate în ultimii ani, respectiv în comuna Chiajna - strada Salcâmilor, unde cetățenii sesizează la poliție situații de distrugere, care pot conduce la închisoare. În Iași de exemplu, un bătrân în vârstă de 74 de ani a fost condamnat la 5 luni de închisoare cu suspendare după ce a zgâriat o mașină parcată.