Magistrații s-au pronunțat. Pedepse pentru rețeaua care înscena accidente rutiere cu automobile de lux

Magistrații s-au pronunțat. Pedepse pentru rețeaua care înscena accidente rutiere cu automobile de lux

Curtea de Apel București a finalizat săptămâna trecută procesul contra a 21-a de persoane (apoi 20, după decesul uneia pe parcursul derulării procesului), judecate fiindcă au încercat să obțină despăgubiri substanțiale de la societăți de asigurări la care aveau asigurate CASCO automobile de lux, după ce anterior înscenaseră mai multe accidente rutiere.

Părțile vătămate au fost Allianz -Țiriac Asigurări, Groupama Asigurări, dar și BAAR - Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.

O parte din inculpați erau cei care dețineau autoturismele de lux (Mercedes CLS, VW Touareg, BMW 530D, etc) și care au fost de acord să le pună la dispoziție în vederea avarierii intenționate a acestora și încasarea sumelor asigurate (valoarea de piață a autoturismelor), iar o altă parte era reprezentată de cei care au fost dispuși să participe la înscenarea evenimentelor rutiere și să declare în fals, în actul de constatare amiabil sau în fața organelor de poliție, modul nereal, regizat, de producere a evenimentelor rutiere, scrie justnews.ro.

Toate cele 20 de persoane au fost condamnate

Toate cele 20 de persoane au fost găsite vinovate și condamnate la diverse pedepse cu închisoarea cu suspendare pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înşelăciune privind asigurările, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și șantaj.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei mai mulți dintre inculpați au acceptat pedepsele date în faza de fond a procesului, care s-a derulat la Judecătoria Sectorului 1, doar două dintre ele atacând sentința, care s-a judecat la Curtea de Apel București. O persoană a obținut o reducere cu 6 luni a pedepsei primite, de 3 ani de închisoare, astfel încât a încasat în final o condamnare de 2 ani și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În schimb, judecătorii au respins, că nefondat, apelul declarat de celălalt inculpat.

În România, la finalul anului 2020 erau în vigoare 1.031.936 de polițe CASCO

Piață asigurărilor CASCO a înregistrat, în 2020, un volum al primelor brute subscrise de peste 2,41 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 4,2% față de anul 2019. XPRIMM Publications a realizat clasamentul asigurărilor CASCO în funcție de cota de piață și a calculat cât a subscris fiecare!

La finalul anului 2020 erau în vigoare 1.031.936 de polițe CASCO la nivel național.