Maftei, acuzații DURE la adresa comisiilor LPF: „E o bagabonţeală mare acolo. Îşi bat joc de jucători”

Maftei, acuzații DURE la adresa comisiilor LPF: „E o bagabonţeală mare acolo. Îşi bat joc de jucători”

Vasile Maftei a cerut ajutorul comisiilor Ligii Profesioniste de Fotbal pentru a obține restanțele financiare pe care șefii lui CFR le au față de fundaș al trupei ardelene.

Deși deciziile au fost de partea lui Maftei, însă jucătorul în vârstă de 34 de ani are dubii că va primi banii din partea oficialilor din Gruia.

Fostul jucător al „feroviarilor” acuză comisiile de la LPF, fiind de părere că acestea sunt principalele vinovate pentru situația în care ajung majoritatea fotbaliştilor din campionatul intern.

„Am două litigii cu CFR, ambele câştigate şi cu decizii irevocabile, dar în România este posibil orice. Liga ajută cluburile, pentru că aşa au chef toţi. E o bagabonţeală mare la LPF. Cei de acolo îşi bat joc de fotbalişti. Noi ajungem să fim sclavi la cluburile de fotbal.

Au fost multe minciuni la CFR. Când jucam în UEFA Champions League, Iuliu Mureşan ne-a zis că vom primi 20.000 de euro. Noi am obţinut 10 puncte şi nu am primit niciun ban. Eram în vestiar cu ceilalţi colegi şi citeam prin presă că Iuliu Mureşan declara că antrenorul echipei nu pleacă nicăieri. Şi atunci ştiam cu toţii că îl schimbă”, a declarat Maftei.