Mădălina Ghenea LE DĂ peste NAS celor care au criticat-o în ultimele zile „Am fost o ELEVĂ de NOTA 10”

Mădălina Ghenea LE DĂ peste NAS celor care au criticat-o în ultimele zile „Am fost o ELEVĂ de NOTA 10”

Intens criticată pe reţelele sociale după apariția unui interviu acordat pentru „GQ Italia“ în care ar fi declarat că „toată lumea avea ce să mănânce“ în regimul comunist condus de Nicolae Ceauşescu, actrița româncă Mădălina Ghenea a ținut să pună lucrurile la punct și să explice că, de fapt, declarația cu pricina a fost complet ruptă de context. Redăm mai jos, integral, precizările făcute de Mădălina Ghenea pe pagina sa de Facebook.

”Interviul respectiv a fost acordat şi a apărut în publicaţia din Italia în anul 2012! Nu e, deci, un inteviu actual, iar declaraţia preluată de presă din România nu e însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, şi de întrebarea care precede răspunsul. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, s-ar fi putut constată că nu e vorba despre părerea mea despre subiect- ar fi fost şi greu să am o părere avizată ţinând cont că aveam doar doi ani la Revoluţie- ci despre ce cred părinţii mei referitor la acest subiect.

⁃ Am fost o elevă de nota 10 (chiar dacă muncesc de la 14 ani) şi am fost suficient de pasionată de istoria României cât să înţeleg cât de dur şi de opresiv a fost regimul Ceauşescu pentru români. Cu toate acestea, cred că opinia părinţilor mei- că, privind înapoi, viaţă părea mai bună, din anumite puncte de vedere, înainte de '89- este împărtăşită de o bună parte a celor din generaţia lor, cum cred şi faptul că pentru generaţia mea lucrurile sunt total diferite. Că să fiu sinceră, acest tip de nostalgie e din ce în ce mai puternic printre cei din generaţia 50+ din multe dintre ţările din zona (şi nu numai). E memoria lor selectivă? Sigur că da, dar când banii devin aşa o problema pentru cei din generaţia părinţilor mei, parcă nu mai sunt atât de condamnabili în ochii opiniei publice când preferă să-şi aducă aminte doar părţile bune ale unei bucăţi din viaţă lor.

⁃ În încheiere, aş vrea să-i invit pe toţi cei care s-au arătat atât de interesaţi de acest subiect să-şi pună o întrebare şi să-i găsească răspuns: de ce nu discutăm public, la fel de pasional, cât de îngrijorător este faptul că avem azi din ce în ce mai mulţi nostalgici ai epocii comuniste, oameni care consideră că până şi o viaţă de privaţiuni şi opresiune e mai bună decât vremurile pe care le trăiesc astăzi? Nu ar trebui să discutăm şi acest lucru? Pentru că- părerea mea, de dată această- sigur generaţia de azi greşeşte undeva dacă pentru părinţii mei şi cei asemenea lor memoria trecutului e atât de bună!".

În urmă cu câteva zile, cel mai vehement dintre criticii frumoasei actrițe românce a fost Lucian Mîndruță care a scris pe pagina sa de Facebook că "Madalina Ghenea, supermodel international, crede ca in vremea lui Ceausescu era mai bine pentru ca "toata lumea avea ce sa manance". Draga doamna Ghenea, Da, toata lumea avea ce să mănânce: salam cu soia, brânză cu ipsos și picioare de pui, partea de jos. Aia cu gheare. Cam ce să mananci matale ca să-ți ții corpul subțire si exploatabil comercial în continuare. Ca pe minte nu cred că iei mare lucru", a mai scris cunoscutul jurnalist.