Macron: Franța l-a convins pe Trump să rămână implicat în Siria

Macron: Franța l-a convins pe Trump să rămână implicat în Siria

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat duminică seara că Parisul l-a convins pe Donald Trump să rămână implicat în Siria "pe termen lung". Șeful statului francez a adăugat că atacurile aviației militare franceze nu reprezintă o declarație de război împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

La o zi după ce Franța s-a alăturat Statelor Unite și Marii Britanii în lansarea unor atacuri fără precedent împotriva obiectivelor militare ale regimului sirian, Macron a insistat că intervenția a fost legitimă și a cerut puterilor internaționale să impună acum o soluție diplomatică referitoare la războiul civil care a început acum mai bine de șapte ani. "Nu am declarat războiul regimului lui Bashar al-Assad", a declarat domnul Macron la începutul unui interviu televizat de tip maraton, care s-a întins pe aproape trei ore. Președintele francez marchează astfel aproape un an de când a fost ales în funcție. Macron a profitat de ocazie pentru a aduce argumente cu privire la prima intervenție militară majoră pe care a cerut-o în calitate de președinte, trimițând astfel semnalul că folosirea armelor chimice împotriva civililor nu va rămâne nepedepsită. El a afirmat că SUA, Franța și Marea Britanie au vizat "obiective extrem de precise, implicate în folosirea armelor chimice", într-o operațiune care a ieșit "perfect". Acesta a susținut, de asemenea, că operațiunea a fost legitimă, în ciuda faptului că nu a fost aprobată de ONU, reiterând că, urmare a unei rezoluții ONU din 2013, Siria ar fi trebuit să distrugă arsenalul său de arme chimice. În ceea ce-i privește pe aliații săi, Macron a sugerat că Franța a jucat un rol esențial în schimbarea atitudinii domnului Trump cu privire la necesitatea de a rămâne implicat în conflict. "Cu zece zile în urmă, președintele Trump declara că Statele Unite ale Americii au datoria de a se dezangaja din Siria", a susținut Macron. "Vă asigur că l-am convins (pe dl. Trump) că este necesar să rămânem implicați pe termen lung", a declarat Macron pentru jurnaliștii Jean-Jacques Bourdin și Edwy Plenel, care realizează, în mod normal, o emisiune de știri de două ore la postul BFMTV.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News