Măcelarii lui Allah: Oribila afacere cu ORGANE umane a ISIS

Măcelarii lui Allah: Oribila afacere cu ORGANE umane a ISIS

ISIS nu se mulțumește cu cele trei milioane de dolari pe zi din vânzarea petrolului pe piața neagră: grupul terorist își rotunjește veniturile și din traficul de organe.

Șeful departamentului de medicină legală al Universității din Damasc a declarat pentru cotidianul Al-Watan că în ultimii ani s-au înregistrat peste 18.000 de cazuri de trafic de organe în nordul Siriei.

Potrivit BioEdge, care monitorizează cazurile de încălcare a bio-eticii în lume, un medic din Mosul a declarat că în respectiva zonă prelevarea de organe se practică pe scară largă și că ISIS „obține profituri importante de pe urma acestor practici”.

Doctorul Siruwan Al-Mosuli a precizat că sunt angajați doctori care să facă „prelevări rapide de organe de la jihadiști și prizonieri decedați recent”. Organele sunt transportate apoi „de urgență” la cumpărătorii locali sau străini. Medicul ar fi declarat pentru BioEdge că ISIS are chiar un departament specializat care se ocupă exclusiv de traficul cu organe.

Potrivit raportului BioEdge, banii obținuți din traficul de organe sunt a treia sursă de venituri pentru ISIS, după vânzările de petrol și taxele de protecție pe care le impun persoanelor avute din zonele ocupate.

Medicul ORL-ist Siruwan Al-Mosuli a povestit cum a observat mișcări suspecte în clinicile din Mosul:

„Chirurgi arabi și străini erau angajați, dar li se interzicea să ia legătura sau să se amestece cu personalul medical local. Apoi au apărut informațiile despre traficul de organe. Acestea erau prelevate de la luptătorii căzuți, care erau transportați rapid la spital, persoane rănite și abandonate sau persoane răpite.”

Raportul descrie o filieră uriașă și foarte bine organizată:

„O mafie specializată se ocupă de aceste operațiuni, în colaborare cu clinici din străinătate. Fără o bună coordonare între părțile componente, o asemenea rețea comercială nu poate rezista.”