Luptă la baionetă pentru șefia USR. Cătălin Drulă va avea un contracandidat serios la alegerile interne

Luptă la baionetă pentru șefia USR. Cătălin Drulă va avea un contracandidat serios la alegerile interne

Pentru a-și consolida poziția în USR, președintele interimar, Cătălin Drulă, a decis să devanseze data alegerilor interne. Din câte se pare, în cursă va intra și primarul Brașovului. Allen Coliban.

Cătălin Drulă ar putea să aibă un contracandidat important la alegerile pentru președinția USR, ce se vor desfășura în luna iulie. Din câte se pare, primarul orașului Brașov, Allen Coliban, este tentat să  candideze, după cum anunță Digi 24, care citează surse din echipa Curaj. Din câte se pare, Cătălin Drulă ar fi decis să mute alegerile din octombrie în iulie tocmai pentru împiedicarea consolidării opoziției interne, mai ales în contextul în care plecarea grupării Cioloș a generat noi nemulțumiri la adresa actualei conduceri, precizează sursa citată.

Cine va candida împotriva lui Cătălin Drulă la alegerile pentru șefia USR

Echipa Curaj va organiza alegeri primare pentru desemnarea contracandidatului lui Drulă, la care vor participa Allen Coliban, primarul Brașovului, Cătălin Teniță, deputat, fondator PLUS, și Mihai Polițeanu, deputat de Prahova.

Favoritul ar fi, din câte se pare, Allen Coliban. „Ăsta este scopul: să redăm speranța că USR mai e ceea ce a promis la început că e: șansa de reformare a clasei politice, prin urmare șansa de reformare a statului român”, au explicat sursele citate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Biroul Național al USR a decis, vineri, 10 iunie, să organizeze alegerile pentru președinția USR în luna iulie. „În contextul actual și în perspectiva lui 2024, USR trebuie să aibă un leadership stabil și un președinte ales cu voturile voastre. Nu mai putem aștepta până în toamnă”, le-a transmis Drulă membrilor USR.

În contextul actual și în perspectiva lui 2024, USR trebuie să aibă un leadership stabil și un președinte ales cu voturile voastre. Nu mai putem aștepta până în toamnă”, le-a transmis Drulă membrilor din USR. Potrivit acestuia, guvernarea actuală „este catastrofală” pentru România și e nevoie „de un leadership validat al Opoziției”.

Alegerile au fost devansate

„Energia noastră nu trebuie irosită pe dispute interne, ci orientată 100% către lupta cu sistemul care căpușează România. Și pentru construcția alternativei la el”, a adăugat Cătălin Drulă.

Calendarul alegerilor interne va fi următorul: turul 1 se va desfășura între 6-10 iulie, turul 2 între 11-15 iulie și congresul online de validare a alegerilor pe 16 iulie, a anunțat USR.