Căpcăunul și Corbul s-au luptat pentru marele trofeu Masked Singer România, iar câștigător a fost Corbul. Momentele impresionante ale acestuia i-au convins pe detectivi și pe cei din public să îl voteze, așa că a fost cel care a ieșit învingător.

Sub costumul Căpcăunului s-a aflat Irina Rimes, în timp ce marele câștigător al primului sezon Masked Singer România este Mugur Mihăiescu, cel care a purtat costumul Corbului.

„Uite cine era frumoasa din spatele măștii”, a spus Jorge. „Chiar ești un om foarte vesel și foarte jucăuș”, i-a Ana Morodan.

„Pe mine m-ai cucerit iremediabil așa cum am spus tot concursul. Tot ce făceai în restul momentelor a fost wow”, a dezvăluit și Codin Maticiuc.

„Căpcăunul este prietenul meu și o să fie. Am slăbit vreo 3 kg în patru zile de filmări, dar nu îmi pare rău. Mă bucur că i-am bucurat pe oameni. Este o experiență pe care o să o țin minte toată viața”, s spus Irina Rimes.

Leoaica a fost printre primii concurenți care și-au arătat identitatea în marea finala Masked Singer. Dezvăluirea nu a fost una surprinzătoare pentru o parte dintre detectivi, care ghiciseră că cea care era sub costum era nimeni alta decât Carmen Simionescu.

Leoaica și Panda au picat înaintea finalei

Înainte de Leoaică, Panda a fost primul concurent din finala Masked Singer România care și-a dezvăluit identitatea.

Masked Singer România este un show TV în care celebrități intră într-o competiție muzicală purtând măști și costume elaborate pentru a ascunde cel mai bine păstrat secret din istoria televiziunii: identitatea lor.

În fiecare săptămână, 12 celebrități ascunse în spatele măștilor au cântat și s-au duelat între ele ca să-și securizeze un loc în etapa următoare a show-ului, dar și pentru a păstra ascunsă identitatea lor.

Detectivii Ana Morodan, Inna, Codin Maticiuc și Horia Brenciu trebuiau să încerce să pună cap la cap fiecare detaliu pe care măștile îl puteau scoate la iveală înainte de momentul artistic.