Luni încep simulările pentru admiterea la liceu. Iată calendarul examenelor pe care le vor da 180.000 de elevi
- Dana Lascu
- 2 martie 2018, 10:23
Luni, 5 martie, încep simulările pentru admiterea la liceu, adică cele ale probelor scrise la Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a/EN VIII (anul școlar 2017-2018), anunță Ministerul Educației.
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 5 - 7 martie 2018, la nivel național, simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII). La simulările pentru admiterea la liceu sunt așteptați să participe cei aproape 180.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2017-2018.
Calendarul simulării EN VIII 2018 are următoarea configurație:
5 martie - Limba și literatura română,
6 martie - Matematică și
7 martie - Limba și literatura maternă.
Comunicarea rezultatelor este prevăzută pentru data de 16 martie.
În fiecare din aceste zile, probele vor începe la ora 09.00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 08.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele pentru probele scrise de la simulările pebtru admiterea la liceu sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată, anunță Ministerul Educației.
Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.
Notele obținute la simulare nu se contestă și nu se trec în catalog. Totuși, în situațiile excepționale în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați. În același timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
„Precizăm că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie” când vor avea lox examenele pentru admiterea la liceu, mai spun reprezentanții Ministerului Educației.