Luminițele de Crăciun ne pot arde la buzunare. Cât de mult curent pot consuma

Luminițele de Crăciun ne pot arde la buzunare. Cât de mult curent pot consuma Sursa foto: Razvan Valcaneantu \EEC

Decorațiunile de Crăciun pot fi spectaculoase, dar, în același timp, pot fi și mari consumatori de energie electrică. La ce trebuie să fim atenți când le cumpărăm.

Factura la curent a devenit o adevărată sperietoare în ultima vreme. Prețul pe care îl plătim depinde de consumul lunar. De aceea, trebuie să fim foarte atenți la decorațiunile de Crăciun, în special la instalațiile luminoase.

Atenție la consum

De exemplu, o instalație de brad cu becuri incandescente (50 bucăți) poate ajunge să consume în medie 50 de wați pe oră. Dacă o lăsăm aprinsă 12 ore pe zi timp de trei săptămâni, factura noastră la curent poate fi mai mare și cu 40-50 de lei.

În schimb, o instalație LED consumă chiar și de zece ori mai puțin. Adică 5-10 wați pe ora de funcționare. Dacî alegem o astfel de instalație atunci nu vom simți decât o majorare de maxim 5 la factură.

Dacă alegem să decorăm și casa pe exterior cu instalații luminoase atunci consumul va fi și mai mare. În acest caz este recomandat să investiți în instalații LED, chiar dacă sunt mai scumpe. Veți economisi bani pe termen lung.

Măsuri de siguranță

De asemenea trebuie să nu uităm nici de siguranță. Dacă instalațiile sunt montane în exterior este recomandat ca acestea să funcționeze cu baterii. Dacă sunt conectate la rețraua de curent electric, acestea nu trebuie să intre în contact cu metale pentru că există un risc mare de scurt circuit și automat de incendiu. Întotdeauna, înainte să montați o instalație care este legată la rețeaua de curent verificați cablurile pentru a vă asigra că acestea sunt în stare bună. De asemenea, este recomandat să nu lăsați instalațiile aprinse atunci când nu sunteți acasă.

Cu toții ne dorim și ca instalația din bradul de Crăciun să arate cât mai bine. Întotdeauna aceasta trebuie pusă în brad înaintea globurilor și a celorlalte decorațiuni. Se pornește de sus, din spatele bradului, iar apoi se înfășoară în jurul bradului până la bază. Este recomandat să puneți instalația pe crengile mai mari pentru mai multă siguranță, potrivit cancan.ro.