Ludovic Orban: Parcă au înnebunit! Ce se întâmplă cu alocațiile pentru copii

Ludovic Orban: Parcă au înnebunit! Ce se întâmplă cu alocațiile pentru copii

Anunț de ultimă oră de la Guvern. Premierul Ludovic Orban a dezvăluit detalii despre creșterea alocațiilor pentru copii.

Alocațiile pentru copii vor crește, dar nu oricum, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Premierul a declarat, joi, că dublarea sumelor pentru alocaţii datorate copiilor se va face ţinând cont de situaţia economică şi de încasările reale previzionate la bugetul de stat, adică în trepte, cu câte 20%, iar a doua creştere urmează de la 1 ianuarie.

„Am spus: dublăm alocaţiile, dar ţinând cont de situaţia economică şi de încasările reale pe care le previzionăm la bugetul de stat, adică o facem în cinci trepte, cu câte 20%, creşterea şi am şi făcut deja prima creştere şi a doua creştere urmează de la 1 ianuarie. Nu poţi să generezi cheltuieli fără să ai venituri”, a declarat Orban la Realitatea Plus.

În context, Ludovic Orban a precizat:

„Cu alocaţiile pentru copii, daţi-mi voie să spun câteva lucruri. Din 2007 singura formaţiune politică ce a crescut alocaţiile pentru copii a fost PNL. 2007, 2008, 2015, când eram în opoziţie, martie 2019, când s-au dublat iar alocaţiile, când eram în opoziţie, la Legea bugetului de stat. Noi am fost partidul care a crescut alocaţiile. PSD după ce în 2019 se dublaseră alocaţiile a profitat de un moment în care au obţinut sprijinul unor parteneri care au vrut să câştige gratis voturile, care nu erau în mod tradiţional cu ei, şi au trecut încă o dublare a alocaţiilor în 2019. Le-am spus că nu există resurse financiare”.

Ludovic Orban: „Parcă au înnebunit!”

Întrebat ce părere are despre motivarea Curţii Constituţionale potrivit căreia această cheltuială bugetară constând în majorarea alocaţiilor are stabilită sursa de finanţare, şi anume, contul din care se plătesc alocaţiile pentru copii, Orban a răspuns:

„Cum poţi să spui aşa ceva într-o motivare? Pentru orice cheltuială, când se votează o lege, trebuie să fie prevăzută sursa de bani. Ei trebuiau să spună din bugetul de stat luăm bani de la investiţii şi punem la alocaţii sau luăm bani de la cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană şi dăm bani să creştem alocaţiile şi nu mai absorbim fonduri europene, că nu avem nevoie de ele. Nu poţi să îţi baţi joc. Dar ce să vorbim, că e o iresponsabilitate la nivelul parlamentarilor PSD şi al multor altor parlamentari care parcă au înnebunit, au dat pe bandă rulantă sporuri, au generalizat sporul de condiţii deosebite, au vrut să dea şase salarii la angajare, trei salarii la căsătorie, încă trei salarii în plus la pensie, a fost un izvor nesecat de populisme care riscă să pună România în genunchi”.

Premierul a afirmat că „niciun leu împrumutat de Guvern nu a fost împrumutat degeaba”, aceşti bani fiind folosiţi la susţinerea investiţiilor, la cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană, la plata şomajului tehnic, la măsurile pentru readucerea în activitate a angajaţilor la companiile lor după ieşirea din şomajul ethnic, transmite Agerpres.

 

Adio, alocații dublate! Planul Guvernului Orban: „Obiectivul nostru este ca …”

CCR dă undă verde dublării alocațiilor. Orban trebuie să ia măsuri, dar…

Ne puteți urmări și pe Google News