Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că „un singur lucru e cert”, în acest moment, acela că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2022. Calendarul celorlalte etape de majorare vor fi stabilite în funcție de situația economică, a precizat liderul PNL.

„Decizia coaliţiei a fost foarte simplă: ne menţinem angajamentul de a dubla alocaţiile conform legii adoptate într-un grafic de creştere, că următoarea tranşă de creştere va fi de la 1 ianuarie. Nu suntem ca PSD, care mai avea puţin şi programa creşterea pensiilor şi salariilor din sectorul public pe următorii o sută de ani”, a declarat Ludovic Orban la Parlament.

Președintele Camerei Deputaților a precizat că, în acest moment, nu se știe când vor fi majorările următoare, care să ducă la dublarea alocațiilor. Acestea, a spus Ludovic Orban, vor fi stabilite, ulterior, în funcție de evoluția economiei.

„Vedem care e evoluţia economică, vedem care e situaţia bugetară. În funcţie de aceste date care vin din realitatea economică, vom decide creşterile ulterioare. (…) Deocamdată, un singur lucru este cert: alocaţiile vor creşte cu acel procent de 20% de la 1 ianuarie 2022”, a spus liderul PNL.

Clarificările lui Ludovic Orban vin în contextul scandalului politic legat de majorarea alocațiilor pentru copii care urma să se producă la începutul lunii viitoare. Coaliția de guvernare a decis să amâne această creștere până anul viitor.

PSD inițiază o nouă lege de majorare a alocațiilor

Amânarea nu este, totuși, pe placul tuturor partidelor care fac parte din coaliția de guvernare. Mai mulți parlamentari ai USR PLUS susțin că această măsură nu ar trebui amânată. Iar dacă totuși partidul va accepta, atunci să fie promovate inițiativele partidului legate de anularea pensiilor speciale pentru primari și alegerea primarilor în două tururi. Proiecte legislative cu care PNL nu sunt de acord.

Pe de altă parte, PSD a anunțat că va depune, săptămâna aceasta, în Parlament, un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii la nivelul adoptat în 2020. Este vorba despre o creștere de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copiii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi.