Fotbal. Răzvan Lucescu spulberă tot în campionatul saudit! Victorie categorică
- Dan Andronic
- 6 octombrie 2019, 06:52
Al Hilal a câştigat cu 4-1 meciul jucat pe terenul celor de la Al Ittifaq, echipă clasată pe locul 10 înaintea etapei cu numărul 6. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu este pe locul 1, cu 16 puncte din 18 posibile, cu 4 mai multe decât Al Wehda, echipa de pe locul secund. Pe 3 este Al Faysaly, cu 11 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat.
"Răzvan Lucescu şi Al Hilal au învins clar pe Al Sadd, echipă antrenată de celebrul spaniol Xavi. Partida a început greu pentru saudiţi, care și-au înscris un autogol prin golgheterul Gomis. Acesta s-a revanșat însă 19 minute mai târziu, când a egalat.
Momentul de cotitură al meciului a avut loc atunci când fotbalistul gazdelor, Hassan, a fost eliminat după o fază în care arbitrul a împins un jucător pentru a face ordine, un lucru mai puțin întâlnit. Era 1-1 în acel moment.
Gomis mai marcat o dată, în minutul 60. Celelalte goluri au fost reuşite de Ali Hadi Albulayhi, 45 şi Al Shalhoub, 67. Al Sadd a jucat în 10 din minutul 35.
Returul semifinalei Ligii Campionilor Asiei dintre Al Hilal și Al Sadd va avea loc pe 22 octombrie. În cealaltă semifinală a Ligii Campionilor Asiei, disputată miercuri, 2 octombrie, Urawa Reds - Guangzhou Evergrande 2-0 în manşa tur", a transmis digisport.