Luca Niculescu, mesaj despre creșterea taxelor. Discuții la Guvern cu mediul de afaceri
- Bianca Ion
- 26 octombrie 2026, 18:44
Luca Niculescu. Sursă foto: gov.ro
Premierul Luca Niculescu a discutat luni, 26 octombrie, cu reprezentanții principalelor organizații patronale din România despre relansarea economiei și relația dintre stat și companii. La finalul întâlnirii, șeful Guvernului a susținut că reducerea deficitului bugetar nu poate continua doar prin majorarea taxelor și a cerut măsuri pentru diminuarea risipei și îmbunătățirea colectării veniturilor.
Luca Niculescu, mesaj despre creșterea taxelor
Premierul Luca Niculescu a transmis, după întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri, că Guvernul trebuie să sprijine companiile care creează locuri de muncă și să reducă presiunea fiscală și birocratică asupra acestora.
Într-un mesaj publicat luni pe Facebook, șeful Executivului a susținut că atragerea investițiilor și stimularea activității economice trebuie să reprezinte priorități pentru Guvern.
”Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în ţară, la buget şi în economie, nu să crească poverile pe cei care le duc. Trebuie să repornim motoarele economiei, să îi ajutăm pe cei care oferă locuri de muncă, nu să îi sufocăm în taxe şi birocraţie”, a scris, luni, pe Facebook, premierul Luca Niculescu.
Luca Niculescu: Reducerea deficitului nu poate depinde permanent de majorarea taxelor
Premierul a susținut că măsurile de consolidare fiscală trebuie însoțite de o administrare mai eficientă a resurselor publice.
Printre direcțiile indicate de acesta se numără reducerea cheltuielilor inutile, combaterea evaziunii fiscale și îmbunătățirea mecanismelor de colectare a veniturilor bugetare. Niculescu a afirmat că statul trebuie să demonstreze că își respectă obligațiile față de cetățeni și companii, inclusiv prin modul în care utilizează banii publici.
În același context, premierul a făcut referire la perspectiva aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), pe care o consideră importantă pentru atragerea investițiilor și accesul companiilor la noi piețe.
„Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor. România este mai aproape ca niciodată de aderarea la OCDE. Este o oportunitate foarte mare pentru investiţii, pentru accesul la capital, la pieţe externe, la tehnologii moderne, dar şi pentru modernizarea instituţiilor noastre. În aceste linii vom continua dialogul constant cu mediul de afaceri pentru că împreună, stat şi investitori, avem un obiectiv major - o viaţă mai bună pentru oameni. Tinerii noştri au nevoie de locuri de muncă mai bine plătite, de noi oportunităţi şi de speranţa unei vieţi mai bune acasă, în România”, anunţă Luca Nicuescu.

Luca Niculescu. Sursă foto: gov.ro
Ce le-a transmis premierul reprezentanților mediului de afaceri
În cadrul discuțiilor, Luca Niculescu a susținut necesitatea unei schimbări în relația dintre autorități și investitori. Potrivit premierului, companiile au nevoie de reguli stabile, de predictibilitate și de instrumente care să le permită să își dezvolte activitatea.
Totodată, acesta a făcut referire la obligația statului de a-și respecta termenele de plată și la necesitatea susținerii sectoarelor economice considerate strategice.
„Este esenţială schimbarea de abordare a statului faţă de cetăţeni şi faţă de mediul de afaceri. Pentru a reporni motoarele economiei, investitorii au nevoie de un Guvern care să le fie partener corect, să ofere predictibilitate şi pârghii de dezvoltare, stabilitate şi să-şi achite la timp obligaţiile, să susţină sectoarele strategice, să stimuleze inovarea şi să protejeze capitalul românesc”, apreciază premierul.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Confederației Patronale Concordia, Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România, Romanian Business Leaders, Asociației Oamenilor de Afaceri din România și Confederației Naționale pentru Antreprenoriat și Întreprinderi Mici și Mijlocii.
Cine a participat la întâlnire din partea Guvernului
Delegația guvernamentală condusă de Luca Niculescu a inclus mai mulți miniștri și oficiali ai Executivului. La discuții au fost prezenți Marian Neacșu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, și Daniel-Cătălin Zamfir, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Au mai participat Costinel-Bogdan Dumitru, ministru delegat pentru digitalizare și inteligență artificială, Dumitru Chisăliță, ministrul Energiei, și Marcel-Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Din delegație au făcut parte și Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Luminița Odobescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, și secretarul de stat Mihaela Ștefan.
Premierul a anunțat că dialogul cu reprezentanții companiilor va continua, în vederea identificării unor soluții pentru stimularea economiei și creșterea nivelului de trai. Luca Niculescu a susținut că relansarea economică necesită colaborarea dintre autorități, investitori și societate, astfel încât să fie create noi oportunități și locuri de muncă mai bine plătite.
Înaintea întrevederii cu organizațiile patronale, premierul a avut o discuție cu guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la sediul BNR