Lovitură teribilă pentru toţi românii! Anunţul a venit direct de la Guvern. Urmează luni complicate
- Ramona Rotaru
- 22 aprilie 2022, 07:30
Adrian Câciu a venit cu vești mai puțin bune pentru toți românii. Inflația a crescut extrem de rapid, iar războiul declanșat în Ucraina o va duce la un nivel și mai ridicat. Oficialul a oferit și soluții pentru a stopa creșterea, însă vor urma câteva luni complicate pentru România, până când situația se va remedia și putem reveni la normal.
Adrian Câciu, ministrul de Finanțe, a vorbit despre creșterea inflației și a prezentat măsurile care ar putea soluționa acest puseu inflaționist. Oficialul susține că pachetul "Sprijin pentru România" oferă o serie de măsuri menite să reducă criza economică preconizată. Pentru a scădea inflația, trebuie o producție mai mare, astfel ca oferta să fie și ea mai mare.
"În pachetul "Sprijin pentru România" avem şi o schemă de creştere voluntară a salariului minim, care va avea totuşi un efect multiplicator cu privire la venitul angajaţilor din sistemul privat. Evident, inflaţia a crescut mai rapid decât s-a prognozat inţial, are o componentă mult mai puternică. Dacă observăm, ţări puternice au ajuns la inflaţii istorice, nu mai vorbesc de Statele Unite sau Marea Britanie, mă refer doar la Olanda, unde lună la lună inflaţia a crescut cu 65%, de la 7,3%, dacă nu mă înşel, la 11,9%. Deci sunt componente care vin ca şoc extern, sau puseu inflaţionist extern. Soluţia la acest lucru este să reduci dependenţa de importuri ca să poţi să îţi ţii preţurile la un nivel rezonabil. Vor mai fi două sau trei luni complicate în continuare.
Puseul inflaţionist are la bază ceea ce s-a şi spus, criza preţului la energie, efectele conflictului asupra fluxurilor mondiale de comerţ cu petrol, adică creşterea preţurilor la combustibili şi, pe de altă parte, distorsionarea unor lanţuri de aprovizionare pe zona alimentară. Ele, împreună, au creat acest puseu inflaţionist la care evident toată Europa, toată omenirea trebuie să se adapteze. Şi noi asta şi facem. Soluţia va fi producţie mai mare, producţie mai mare-ofertă mai mare. La preţuri, dacă vrem să avem scăderi de preţuri, trebuie să avem oferta mai mare. La energie, acolo soluţia este investiţii în energie, ca să avem ofertă mai mare să putem să avem preţuri mai mici", a explicat Câciu.
Guvernul nu are în plan să înghețe salariile sau pensiile, chiar dacă datoria publică crește
Creșterea datoriei publice ar putea aduce concedieri în sectorul public sau înghețarea salariilor și pensiilor. Întrebat despre astfel de măsuri, ministrul Finanțelor a ținut să precizeze faptul că Guvernul nu ia în calcul astfel de măsuri. Totuși, redimensionarea aparatului bugetar este o măsură asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
"Trebuie privită datoria publică, ştiu că există o citire în litera legii, nu în spiritul legii. Legea responsabilităţii fiscal bugetare are în vedere şi situaţii în care, de exemplu, faci împrumuturi pentru investiţii. Deci nu se aplică deja o îngheţare de drept dacă noi avem împrumuturi pentru investiţii.(...) Nu avem în vedere o astfel de chestiune privind îngheţarea salariilor.
Evident, redimensionarea aparatului bugetar sau reforma administraţie e o chestiune care e asumată şi prin PNRR şi ea se va face de către coordonatorii de reformă cu propunerile cu care vin. Avem ţinte şi jaloane în acest sens. Nu e cazul să discutăm de îngheţări de salarii la acest moment. De o prudenţă fiscal-bugetar, evident că putem să discutăm şi asta este o chestiune pe care o facem de la începutul anului, păstrându-ne angajamentele asumate şi de reducere a deficitului şi de gestionare a datoriei publice, aşa cum au fost stabilite în strategia fiscal-bugetară", a precizat Adrian Câciu.