Lovitură pentru patronul DINAMO București. Ce au decis procurorii care cercetează insolvența clubului

Lovitură pentru patronul DINAMO București. Ce au decis procurorii care cercetează insolvența clubului

Patronul clubului de fotbal Dinamo București a fost pus sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, anunță Agerpres. Potrivit unui comunicat al procurorilor, este vorba despre un dosar în care este cercetată reorganizarea clubului, din octombrie 2014.

Potrivit sursei citate, patronul echipei Dinamo, Ioan Negoiță, este acuzat de bancrută frauduloasă. 

Procurorii îl acuză pe administratorul special al SC Dinamo București 1948 SA, Cristian Valentin Gheorghiţă, că atunci când a depus planul de reorganizare a omis, intenționat, să includă în document active în valoare de aproape 17 milioane de lei, ceea ce ar fi dus la reducerea frauduloasă a creanțelor bugetare.

Ionuț Negoiță este acuzat că l-a sprijinit pe Gheorghiță în această acțiune.

Reamintim că, pe 10 februarie, polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice au făcut percheziții la casa de avocatură care s-a ocupat de insolvența clubului Dinamo.

Citește șiPROBLEME LA DINAMO. Procurorii caută O SUMĂ MARE DE BANI, ASCUNSĂ în timpul procedurii de INSOLVENŢĂ

REACŢIA AVOCAŢILOR VIZAŢI de PERCHEZIŢII în cazul insolvenţei clubului DINAMO