Loteria Română vine cu schimbări. Cum pot fi cumpărate biletele

Loteria Română vine cu schimbări. Cum pot fi cumpărate biletele Sursa foto: Arhiva EVZ

Din fața unui unui ecran de calculator sau direct de pe telefonul mobil, românii pot să joace de acum înainte la Loteria Română, la jocurile preferate, și în sistem online.

Loteria Română se modernizează. Loteria Română a anunțat că a implementat programul care permite cumpărarea biletelor online. Oficialii Loteriei susțin că acest fapt constituie un prim pas spre mărirea numărului de jucători.

Până acum, oamenii trebuiau să ajungă la un oficiu al Loteriei, pentru a putea completa un bilet.

Completarea unui bilet și plata acestuia cu un card, sunt proceduri mult mai ușoare acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

Oamenii pot să intre pe site-ul oficial al Loteriei Române, unde vor găsi secțiunea cu privire la plata online a biletelor.

”Parteneriatul reprezintă încă un pas ce se înscrie în strategia comercială a companiei. Aceasta vizează creşterea gradului de accesibilitate a produselor loto şi în mediul online. Suntem deschişi pentru cât mai multe colaborări. Prin intermediul unor platforme/magazine virtuale din domenii cât mai diverse, cu un număr mare de utilizatori. Avem convingerea că această modalitate practică şi accesibilă de achiziţionare a biletelor loto reprezintă un răspuns cert la aşteptările jucătorilor”, spune Ionuţ-Valeriu Andrei, director general al companiei ”Loteria Română” SA.

Prețul biletelor a rămas neschimbat. Loteria Română se modernizează

Cei care vă să joace în sistem online trebuie să știe că pot cumpăra bilete la toate jocurile organizate de Loterie. Indiferent că vorbim de Loto 6/49, Joker, Loto 5/40, Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc.

De asemenea, jucătorii pot să completeze ori câte bilete doresc.

”Jucătorii pot achiziţiona online bilete la jocurile loteristice tradiţionale Loto 6/49, Joker, Loto 5/40, Noroc, Noroc Plus şi Super Noroc prin intermediul joaca.loto.ro”, a anunțat compania de stat.

Achiziţionarea biletelor de joc de pe aplicaţia software dezvoltată de partenerul mandatar TEC SOFTWARE SOLUTION SRL. Acet lucru se face prin accesarea secţiunii dedicate a site-ului oficial.

Preţul biletelor este acelaşi cu cel din agenţiile loto, iar câştigurile se achită, ca şi în cazul biletelor jucate în agenţiile loto.

Premiile mai mari se achită fie la Loteria Română, sediul central, fie la sucursalele județene.

Cel mai mare premiu din ultimii cinci ani, de zece milioane de euro, a fost câștigat în cursul anului 2023.