Londra, criticată că acordă permise de muncă românilor necalificaţi
- Adam Popescu
- 3 ianuarie 2009, 13:25
Miniştrii britanici au fost criticaţi pentru acceptarea, începând cu 1 ianuarie, a 5.000 de muncitori necalificaţi suplimentari din România şi Bulgaria, informează Mediafax.
În contextul agravării crizei economice, se consideră că permisivitatea de care a dat dovadă Guvernul de la Londra nu face decât să înrăutăţească situaţia economică a ţării.
Potrivit Bibliotecii Camerei Comunelor, care realizează cercetări pentru parlamentari, muncitorii români şi bulgari necalificaţi existenţi pe teritoriul britanic ar fi în număr de 170.000. Cifra adevărată poate fi însă şi mai mare, deoarece imigranţii care trăiesc în "locuinţe comune" au fost de asemenea excluşi din numărătoare. Experţii au precizat că nu pot aprecia câţi muncitori străini ar putea intra în această categorie.
Numărul muncitorilor străini din Marea Britanie este de 3.852.000, ceea ce reprezintă 13 la sută din forţa de muncă totală, potrivit studiului realizat de bibliotecă pentru parlamentarul conservator James Clappison şi preluat de presa britanică.
"Guvernul trebuie să controleze această cifră. Imigraţia poate fi un beneficiu real pentru această ţară, dar doar dacă este controlată în mod adecvat, ceea ce nu este cazul în acest moment", a declarat ministrul de Interne din cadrul Guvernului din umbră.
În plus, miniştrilor li se impută şi faptul că încearcă să să reducă în mod deliberat cifra reală a muncitorilor necalificaţi din Marea Britanie.