Editura Evenimentul si Capital

CASE de VÂNZARE cu UN EURO. Autorităţile locale dau asigurări că locuinţele sunt în proprietatea Primăriei, iar tranzacţia e sigură

Autor: | | 2 Comentarii | 2109 Vizualizari

În localitatea Samuca din Sicilia casele se vând cu un euro. Sunt locuinţe părăsite de localnici, plecaţi de mulţi ani în oraşe din alte părţi ale Italiei.

Autorităţile locale vor să repopuleze comuna, drept pentru care au decis să scoată la vânzare casele nimănui. Cu un preţ absolute imbatabil, un euro. Pe fiecare locuinţă în parte. Astfel transmite CNN, preluat de Antena 3.

E drept că şi alte localităţi rurale din Italia au vorbit, în alţi ani, despre case scoase la vânzare pe bani puţini, tot în scopul depopulării.

Numai că în cazul de faţă, spune viceprimarul din Sambuca, e un lucru cert. locuinţele părăsite sunt în proprietatea primăriei, deci cumpărătorii au certitudinea unei tranzacţii serioase, şi nu doar praf în ochi, ca în alte părţi, dă de înţeles oficialul.

„Spre deosebire de alte orașe care au făcut doar acest lucru pentru propagandă, primăria de aici deține toate casele puse la vânzare pentru 1 euro”, e declaraţia fără echivoc a viceprimarului.

Cei care vor să cumpere case în Sambuca au însă nişte reguli stricte de respectat. Ei sunt obligaţi ca în următorii trei ani, după achiziţie, să investească 15.000 de euro în renovarea casei cumpărate.

În plus, înainte de cumpărarea casei eşti obligat să depui o garanţie de 5.000 de euro, care îţi va fi returnată după trei ani, atunci când termini de renovat gospodăria.

Vesti proaste pensionari! Ce se intampla cu cei care ies ACUM la pensie. Anuntul de ULTIMA ORA

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”