Liviu Dragnea îşi asumă răspunderea pentru noul Guvern. Cum a descris Cabinetul Grindeanu
- Iasmina Ardelean
- 3 ianuarie 2017, 16:42
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi că îşi asumă întreaga răspundere pentru noua echipă guvernamentală şi că nu vor fi permise greşelile.
Da, mi-am asumat şi îmi asum întreaga răspundere pentru echipa guvernamentală. Le-am spus şi lor asta. Orice greşeală pe care o vor face nu va fi lăsată să se perpetueze. Este încredere învestită şi de mine, şi de către partid. Primul care va reacţiona va fi prim-ministrul - calendarul de acţiuni fiind atât de bine structurat, nu pot trece luni de zile până să-şi dai seama dacă un ministru performează sau nu, pentru că în fiecare săptămână are lucruri de făcut. Cred că toţi membrii Cabinetului au înţeles această responsabilitate şi sigur că n-o să mă derobez, o să sprijin Guvernul în totalitate, dar şi dacă Guvernul va avea o problemă, va fi şi răspunderea mea. De asta nu fug", a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
Întrebat câţi dintre noii miniştri au lucrat la programul de guvernare al PSD, el a precizat că există doar două excepţii.
Liviu Dragnea a caracterizat noul Cabinet ca fiind unul tânăr şi responsabil.
"E o echipă care cred că este compatibilă şi poate funcţiona bine, un premier în care eu am încredere şi cred că e un guvern care va performa. E foarte multă tinereţe, dorinţă şi sunt încărcaţi de responsabilitate. I-am văzut zâmbind foarte puţin. Din momentul în care s-a discutat cu fiecare şi astăzi în Comitetul Executiv, i-am văzut zâmbind foarte puţin şi fiecare e preocupat de domeniul pe care îl gestionează şi înţelege dimensiunea greutăţii pe care o are în faţă. Şi asta îmi dă speranţa că oamenii au o abordare nu superficială", a menţionat preşedintele PSD.