Livba Stanciu: nu se impune o lege a grațierii și amnistiei
- Virgil Burl ă
- 24 octombrie 2014, 12:43
Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, a declarat că nu se impune o lege a grațierii și amnistiei și nici abrogarea articolulului la care făcea Viorel Hrebenciuc referire în stenogramele cu Dan Șova.
”Nu. Absolut nu. O să dezvolt, dacă se va pune această problemă în cadrul comisiilor juridice, pentru că ele vor fi discutate, se impun a fi discutate, atât a Senatului, cât și a Camerei Deputaților, și vă invit atunci, pentru că ar fi multe aici de spus. Și așa cum mă știți de fiecare dată, poate spre nemulțumirea altora, Livia Stanciu va prezenta un punct de vedere și un punct de vedere extrem de argumentat. Concluzia însă finală pe care vreau ca să o rețineți: nu se impune la acest moment nicio lege de amnistie, nicio lege de grațiere, nici abrogarea dispozițiilor nici art. 13, nici art. 13 indice 1, nici indice 2 din Legea 78/2000", a afirmat Livia Stanciu.
Nemulțumirea politicienilor
Articolul cu pricina prevede că "fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani".