Limitarea accesului pacienților la ordonanța președințială, retrasă. Ce înseamnă procedura și de ce este vitală
- Maria Dima
- 21 august 2025, 11:48
Sursa foto: pixabay.com- Decizia a fost luată după consultări cu pacienți și reprezentanți ai justiției
- Monitorizare strictă a pacienților și partajarea costurilor
- Prevederea a fost retrasă până la o soluție completă
- „Ministerul nu doar că întârzie tratamentele, ci vrea să taie și dreptul de a lupta pentru ele”
- Ordonanța președințială și dreptul constituțional la viață
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că retrage prevederea privind limitarea accesului pacienților la ordonanţa preşedinţială pentru tratamente. Procedura este folosită în special de pacienţii cu boli grave, care au nevoie de acces rapid la terapii inovatoare. În prezent, aprobarea şi compensarea unui medicament în România durează, în medie, 29 de luni, ceea ce obligă mulţi bolnavi să recurgă la instanţe pentru a obţine tratamente vitale.
„Soluţia nu este să limităm drepturile pacienţilor, ci să venim cu reguli mai clare şi sustenabile”, a transmis ministrul, precizând că, până la identificarea unor noi proceduri administrative, pacienţii vor putea folosi în continuare ordonanţa preşedinţială.
Decizia a fost luată după consultări cu pacienți și reprezentanți ai justiției
Rogobete a explicat că hotărârea a fost luată în urma consultărilor directe cu asociaţiile de pacienţi şi cu reprezentanţi responsabili din justiţie.
Pacienţii nu trebuie să sufere din cauza imperfecţiunilor legislative sau a unor soluţii incomplete. Obligaţia noastră, ca stat şi ca minister, este să găsim mecanisme corecte, rapide şi etice prin care oamenii să aibă acces la tratamentele necesare, mai ales acolo unde nu există alternativă terapeutică, a declarat ministrul Sănătății.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Sănătății
Monitorizare strictă a pacienților și partajarea costurilor
Ca parte a noilor măsuri, ministerul va introduce un mecanism mai strict de monitorizare. Medicul prescriptor va avea obligaţia să urmărească evoluţia pacientului, să evalueze beneficiul terapeutic și să raporteze trimestrial rezultatele.
Dacă, după prima evaluare anuală, se constată un beneficiu terapeutic suplimentar, va putea fi aplicat un acord de partajare a costurilor între CNAS și compania farmaceutică deţinătoare a autorizaţiei de punere pe piaţă. Scopul este dublu: sprijinirea pacienţilor şi menţinerea sustenabilităţii sistemului de sănătate.
Prevederea a fost retrasă până la o soluție completă
Ministrul Sănătății a confirmat că prevederea privind limitarea accesului la ordonanța președințială va rămâne retrasă până când experţii din Minister, Agenţia Naţională a Medicamentului şi CNAS vor identifica o formulă administrativă completă.
„Ne asumăm deschis această decizie, pentru că dialogul şi încrederea publică sunt mai importante decât impunerea unor soluţii incomplete. România are nevoie de un sistem de sănătate în care pacienţii să simtă protecţie, nu constrângere, iar reformele pe care le construim trebuie să aibă la bază respectul faţă de oameni”, a mai declarat Rogobete.
„Ministerul nu doar că întârzie tratamentele, ci vrea să taie și dreptul de a lupta pentru ele”
Decizia ministerului vine după numeroase reacţii critice. Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Monica Althamer, a atras atenția într-o postare pe Facebook că măsura propusă ar fi reprezentat o lovitură gravă pentru pacienții cu boli grave: „Ministerul Sănătăţii nu doar că întârzie constant accesul la tratamente vitale – acum vrea să taie şi dreptul de a lupta pentru ele”.
Althamer a explicat că pacienții români se află printre ultimii din Europa în ceea ce privește accesul la terapii inovatoare. În medie, durează 887 de zile până la compensarea unui medicament nou în România, comparativ cu 37 de zile în Germania, 270 de zile în Serbia, 481 în Albania și 702 în Bulgaria.
Ordonanța președințială și dreptul constituțional la viață
Din cauza acestor întârzieri, pacienţii cu cancer sau boli rare au fost nevoiți să apeleze la ordonanţa preşedinţială, o procedură legală de urgenţă. Pe baza dreptului constituţional la viaţă, mii de bolnavi au obţinut în instanţă tratamente vitale, în procese câștigate împotriva statului.
„În lipsa unui sistem eficient, oamenii s-au dus, din disperare, în instanţă. Au cerut să primească, în baza dreptului constituţional la viaţă, medicamente care să îi ajute să trăiască. Au apelat la ordonanţa preşedinţială. Aşa au fost salvate vieţi”, a subliniat Monica Althamer.