Liga Campionilor la judo. România este în finală! Cu cine se luptă pentru trofeu

Liga Campionilor la judo. România este în finală! Cu cine se luptă pentru trofeu

Portugalia găzduiește săptămâna aceasta cea mai importantă competiție intercluburi la judo.

Liga Campionilor are programate finalele în weekend-ul care urmează. Vor intra pe tatami, în Sala Sporturilor din Odivelas, judoka de la cele mai tari cluburi europene, iar România a ajuns în finală!

Țara noastră este reprezentată de sportivi de la CSM București (la masculin) și U CSM Cluj-Napoca (la feminin). Ambele cluburi și-au propus să acceadă între primele patru, obiectiv care asigură și un important premiu în bani, notează frjudo.ro.

CSM București a ajuns în Portugalia cu următorul lot antrenat de Aurel Bârcă: Vlad Luncan Vlad și Petr Zhukov (categoria 66 kg), Alexandru Raicu (73 kg), Marcel Cercea (81 kg), Krisztian Toth și Vlăduț Simionescu (90 kg).

U CSM Cluj-Napoca, antrenori Florin Bercean și Gianina Andreica, are echipa formată din Andreea Chițu (categoria 52 kg), Loredana Ohai (57 kg), Ștefania Dobre (63 kg), Kaho Yonezawa și Iori Suzuki Iori (70 kg).

În faza finală a Ligii Campionilor au ajuns 8 cluburi.

  • La masculin: Sporting (Portugalia), Yawara Neva (Rusia), Ratiborets (Rusia), Steaua Roșie Belgrad (Serbia), Golden Gori (Georgia), ESBM Blanc-Mesnil (Franța), FLAM 91 (Franța) și CSM București (România);
  • La feminin: FLAM 91 (Franța), RSC Champigny (Franța), Galatasaray Istanbul (Turcia), U CSM Cluj-Napoca (România), VCJ Valencia (Spania), Yawara Neva (Rusia), Ratiborets (Rusia), Benfica Lisabona (Portugalia).