Liderul catalogat de Donald Trump „UN NEBUN cu arme nucleare”
- Dodo Romniceanu
- 24 mai 2017, 08:31
Președintele american, Donald Trump, a afirmat despre liderul nord-coreean Kim Jong-Un, în cursul unei discuții telefonice purtate la sfârșitul lunii aprilie cu omologul său filipinez, Rodrigo Duterte, că este "un nebun cu arme nucleare", a informat marți seară cotidianul Washington Post
”Nu putem lăsa așa în libertate un nebun cu arme nucleare", a declarat Donald Trump în cursul conversației din 29 aprilie.
"Avem o mare putere de foc, mai mare de 20 de ori decât a lui, dar nu dorim să o utilizăm", a adăugat el în legătură cu Coreea de Nord, care și-a înmulțit tirurile cu rachete balistice și a efectuat două teste nucleare anul trecut.
Trei zile mai târziu, Donald Trump declara, totuși, pentru agenția Bloomberg că ar fi "onorat" să îl întâlnească pe liderul nord-coreean, al cărui program de înarmare nucleară face obiectul sancțiunilor internaționale, "dacă sunt întrunite condițiile".
Trump a căutat astfel să afle de la Duterte dacă liderul comunist este "stabil sau instabil" psihic, potrivit Washington Post.
El s-a declarat însă bucuros de fiecare dată când Coreea de Nord ratează testele sale balistice. "Toarte aceste rachete se prăbușesc. Asta este o veste bună", a afirmat Donald Trump, potrivit unei transcrieri a conversației cu președintele filipinez, redactată la 2 mai.
Rodrigo Duterte a răspuns că liderul de la Phenian "se joacă cu bombele lui, jucăriile lui" și a sugerat "că nu este sănătos la cap" și că "poate deveni nebun la un moment dat".
Când președintele american l-a întrebat pe Duterte dacă Beijingul are vreo "putere" asupra lui Kim Jong-Un, omologul său filipinez i-a răspuns că "da, în cele din urmă, ultima carte, asul, este cu China. Numai cu China".
La finalul acestei conversații, Donald Trump l-a invitat pe Rodrigo Duterte să efectueze o vizită la Washington, potrivit versiunii oficiale a Casei Albe.