Liderul AUR, în fața primului test adevărat! Pericol mare pentru George Simion. Coincidențe stranii
- Ionel Sclavone
- 16 decembrie 2020, 07:09
Liderul AUR, George Simion, ar putea fi cercetat într-un dosar penal legat de incidentele violente care s-au petrecut la Cimitirul Eroilor din Valea Uzului, în vara lui 2019. Judecătorii au dispus reluarea anchetei.
Pe 10 decembrie, Judecătoria Moinești a admis o plângere formulate de un ONG și a dispus redeschidere unui dosar penal ce are ca subiect scandalul de la Valea Uzului, în care a fost implicat și George Simion.
Instanța a admis cererea Asociației pentru Protecția Drepturilor Minoritare „Miko Imre” împotriva soluției de clasare, care a fost dispusă de Parchetul Moinești, cu privire la infracțiunile de distrugere, incitare la ură și discriminare, tulburarea ordinii și linistii publice.
„Desființează ordonanța de clasare dispusă în data de 18.02.2020 de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, în dosarul nr. 1054/P/2019, confirmată prin ordonanța nr. 38/II/2/2020 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești din data de 12.06.2020, sub aspectul dispozițiilor de clasare a cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere, (…), infracțiunilor de incitare la ură și discriminare, (…) și tulburarea ordinii și liniștii publice, (…)”, se arată în minuta judecătorilor.
Drept urmare, dosarul va fi retrimis Parchetușui de pe lângă Judecătoria Moinești în vederea completării urmăririi penale, au mai stabilit judecătorii.
Decizia magistraților care solicit reluarea cercetărilor vine în contextul în care AUR a obținut în jur de 10% la alegerile parlamentare din 6 decembrie, iar George Simion, a anunțat că va iniția procedura de suspendare pentru Klaus Iohannis.
„PSD face gafe enorme, nu taxează deloc derapajele anticonstituţionale ale preşedintelui (...) Dacă nu o să o facă PSD (iniţierea suspendării preşedintelui Iohannis - n.r.), o să o facem noi şi o să mergem în fiecare localitate din ţara asta, pentru că preşedintele actual a devenit, din păcate, actor politic”, a spunea George Simion în urmă cu câteva zile, într-o emisiune televizată.
Replica lui George Simion
George Simion a respins implicarea sa într-un dosar penal, spunând că decizia instanței de la Moinești nu îl afectează în nici un fel. El a precizat că a avut calitatea de victimă într-un alt dosar penal, tot legat de incidentele de la Valea Uzului, însă și acesta a fost clasat.
„ (…) nu am nici o treabă cu acel dosar penal, nu mă implică pe mine, pentru incidentele din iunie de la Ziua Eroilor, la Valea Uzului, nu sunt implicat în niciun fel. Sunt victimă într-un dosar penal la Valea Uzului, din mai, care la fel s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale, deci eu am contestat această măsură de neîncepere a urmării penale și acum așteptăm să vedem soluția. Acum la fiecare chestia unde apare George Simion trebuie să stau să dau explicații”, a declarat liderul AUR conform Libertatea.