Despre teoriile sumbre, dar bine argumentate ale profesorului Engels am mai vorbit în articolele din această rubrică, mai ales despre comparația pe care istoricul o face între situația de acum a Europei și criza care a dus la transformarea Romei din republică în imperiu.
De această dată, însă, David Engels nu se mai ocupă în primul rând de caracterul ciclic al istoriei, de logica ei internă care face ca, după apogeu, toate civilizațiile să se îndrepte spre declin și dispariție, ci despre metastazele canceroase care sufocă civilizația Europei.
„Situația este foarte gravă. Nu este numai un model politic, economic sau social care dispare treptat, ci totalitatea caracteristicilor aceea ce a fost, timp de o mie de ani, „Occidentul”. (…) Declinul masiv al Europei ca civilizație este o adevărată tragedie istorică care ne privește pe toți, nu numai ca societate, dar și ca simpli indivizi”.
Engels nu se ascunde după vorbe, deși riscul ca întreaga lui carieră academică să fie distrusă de inchiziția corectitudinii politice este imens, și vorbește deschis despre procesele care ucid civilizația europeană: „imigrația de masă, îmbătrânirea populației, islamizarea,
inteligența artificială, dizolvarea statelor naționale, autodistrugerea sistemelor școlar și academic, uriașa întârziere a Europei în raport cu China, transformarea democrației în tehnocrație”.
Istoricul belgian crede că, în fața acestor amenințări de o forță colosală, establishmentul european aplică politica struțului. „Este ca în medicină. V-ar plăcea să fiți în grija un medic care v-ar trata cancerul ca pe o răceală, de teama impactului psihosomatic pe care l-ar avea adevărul asupra dumneavoastră? (…) A alege în mod deliberat să taci cu privire la realitatea proceselor culturale actuale este, în opinia mea, un act de înaltă trădare cu consecințe de
durată. Pentru că atunci când adevărul – adică natura tot mai ireversibilă a proceselor pe care le traversăm – va izbucni, chiar și ultimele rămășițe ale încrederii în sistemul politic vor fi spulberate, la fel și solidaritatea socială dintre diferitele grupuri sociale și culturale care alcătuiesc societatea noastră”. David Engels vede peste tot în jur semne că Europa se îndreaptă accelerat spre o catastrofă. „Această dezintegrare provine mai ales din interior, nu din exterior. Distrugerea familiei tradiționale, relativismul cultural, masochismul istoric, gândirea corectă din punct de vedere politic, tendința de a cenzura orice viziune neplăcută, înlocuirea
comunităților omogene și, prin urmare, unite cu o juxtapunere a grupurilor care își doresc numai propriul profit, polarizarea socială, cinismul cu care toate noțiunile de adevăr absolut sunt înlocuite de „compromisuri” negociate – acestea sunt motivele reale ale dezintegrării Europei”.
În ciuda faptului că prevede o adevărată catastrofă, Engels nu dezarmează, dimpotrivă, le cere europenilor să lupte: „Dacă vrem să ne protejăm moștenirea, acum lupta trebuie să fie dublă: pe de o parte, trebuie să transformăm fiecare individ, fiecare familie, fiecare grup de prieteni într-o mică fortăreață cu valori și identități sudate. Pe de altă parte, trebuie să dezvoltăm o nouă ideologie politică care să îmbine conservatorismul cultural și lupta pentru o Europă unită (care
nu e neapărat actuala Uniune Europeană)”.

Te-ar putea interesa și: