Liderii ACL sperau, dar nu credeau într-o victorie
- Marian Păv ăla şc
- 17 noiembrie 2014, 00:00
Atmosfera la sediul unde Klaus Iohannis a așteptat rezultatele de la ora 21.00 nu părea una prea optimistă, deși prezidențiabilul ACL așa s-a declarat.
Cu patru ore înainte de închiderea urnelor, la ora 17.00, atmosfera la sediul ACL, mai exact fostul sediul al USL unde Victor Ponta și Crin Antonescu se țineau de mână până acum doi ani, era ușor sceptică.
Asta pentru că atât în estimările ACL, cât și în cele ale PSD, Victor Ponta era pe primul loc. Doar Teodor Atanasiu, președintele de ocazie al PNL București, era mai zglobiu și încerca să încurajeze militanții liberali, susținând că scorul este 50-50 fără voturile din diaspora.
Mai-marii partidului erau gata să accepte înfrângerea, când din grupul tinerilor militanți s-a auzit știrea unui protest în Piața Universității, mișcare denumită pe Facebook „Democrație, te strigăm în stradă”. Cam o sută de tineri țipau pentru respectarea democrației și a dreptului la vot în diaspora. O flacără de speranță reapare.
Imediat, la ora 18.15, Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu au avut o ieșire în fața presei în care se plângeau că sunt furați de PSD. Liderii peneliști numărau cazurile de turism electoral pe care trebuiau să-l împiedice dar nu au reușit.
La ora 19.00, Atanasiu are o nouă ieșire în fața presei. Vrea să trezească ura față de PSD în electoratul indecis prin faptul că unui rep rez e n ta n t al Alianței, i-au fost tăiate cauciucurile. Nu a convins pe cineva. Se retrage cu un aer victorios în birou. S-a anunțat prezența la vot pentru ora 19.00, este aproape de 60%. Din nou, încă un val de teamă vine peste ACL, pentru că potrivit estimărilor făcute de cei prezenți la sediul partidului, Iohannis avea nevoie de o prezență de peste 65% ca să fie câștigător.
În jurul orei 20.00 era așteptat Iohannis, acesta fiind plecat de la prânz de la Sibiu. La 20.03 el a intrat pe poarta sediului de campanie al PNL.
„Sunt foarte optimist. Totul este foarte bine până aici”, a declarat prezidențiabilul ACL înainte de a intra într-unul din birourile partidului.
După un sfert de oră a sosit și Vasile Blaga care a declarat presei că se așteaptă ca rezultatele să fie bune pentru ACL. Senatorul PNL Petre Roman a fost ultimul dintre liderii care a venit să i se alăture lui Iohannis înainte de anunțarea rezultatelor de la ora 21.00.
Au votat după ce s-au rugat
Direct de la slujba bisericii romano-catolice din Piața Mare a Sibiului a venit la vot Klaus Iohannis, alături de Carmen, soția lui. L-au întâmpinat aproximativ 100 de sibieni, care l-au aplaudat urându-i succes. După ieșirea din cabină, Iohannis a trebuit să aștepte aproape un minut până când o vecină vârstnică să poată introduce buletinul de vot. De emoție, femeia a scăpat buletinul de vot, lăsând să se vadă care-i este opțiunea. La ieșire, Klaus Iohannis a fost din nou aplaudat. „Am și azi emoții, recunosc, sper să fie o zi specială pentru noi toți”, a replicat scurt primarul Sibiului. „Datele de prezență arată o prezență mai numeroasă decât duminica trecută. Și se vede că în diasporă este o prezență foarte mare. Am semnale deja că la foarte multe secții de votare din diaspora e foarte, foarte multă lume care abia așteaptă să voteze”, a mai spus Iohannis. Pentru a le da de lucru sepepiștilor care îl înconjurau, Iohannis a mers acasă tot pe jos, ca de fiecare dată când votează în secția amenajată la câteva sute de metri de casa lui, situată pe strada Bâlea din Sibiu. (Traian Deleanu)
REZULTATE EXIT-POLL TURUL II şi REZULTATE FINALE ALEGERI PREZIDENȚIALE, pe evz.ro
De asemenea, pe evz.ro poți afla cel mai simplu si rapid rezultatele votului din turul 2 de scrutin al acestor alegeri prezidențiale. Află pe evz.ro cum s-a votat în fiecare județ.
Rămâi pe evz.ro pentru a afla și cele mai importante știri ale acestor zile, declarațiile candidaților, incidentele electorale și rezultate alegeri prezidentiale 2014.