Liberalii NU VOR SPRIJINI în Parlament EVALUAREA șefei DNA

Liberalii NU VOR SPRIJINI în Parlament EVALUAREA șefei DNA

PNL nu va sprijini nicio implicare a Parlamentului în ceea ce priveşte evaluarea activităţii DNA şi a conducerii acestei instituţii de către Laura Codruța Kovesi, a anunțat, luni, liderul liberalilor, Ludovic Orban, după Biroul Politic al PNL.

„Ceea ce am hotărât noi este că PNL nu va sprijini nicio implicare a Parlamentului în ceea ce priveşte procedurile constituţionale şi legale care sunt strict la dispoziţia ministrului Justiţiei, la dispoziţia CSM, a Inspecţiei Judiciare. Există instituţii ale statului român care sunt mandatate prin Constituţie şi prin lege să se ocupe de toate chestiunile acestea", a spus Orban, la Parlament.

 

Orban a acuzat că la nivelul conducerii Parlamentului se încearcă forţarea „mâinii" ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

„Simţim că există o anumită tropăială la nivelul conducerii, un tropăit la nivelul conducerii camerelor, respectiv în cabinetele lui Dragnea şi Tăriceanu privitor la încercarea de a-i forţa cumva mâna ministrului Justiţiei printr-o cale parlamentară", a susţinut Ludovic Orban.

În același context, liderul PNL și-a exprimat dezamăgirea față ministrului Justiţiei, susţinând că acesta nu cunoaşte legea.

„Aş vrea să îmi exprim dezamăgirea că ministrul Justiţiei în declaraţia de presă a arătat că nu cunoaşte legea. Ministrul Justiţiei nu depune niciun raport în plenul Parlamentului. Ministrul Justiţiei, după depunerea raportului Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi a raportului DNA, care trebuie depus în ultima săptămână din februarie, la CSM şi la ministrul Justiţiei, repet, rapoartele le depune Parchetul de pe lângă ICCJ si DNA, nicidecum DIICOT, aşa cum a afirmat domnul ministru Toader. Se vede că domnul ministru Toader se referă la o viitoare reglementare, nicidecum la reglementarea actuală. Ministrul Justiţiei prezintă în faţa Parlamentului concluziile asupra acestui raport. Până acum practica a fost că ministrul Justiţiei nu s-a prezentat până acum în plenul Camerelor reunite, ele erau trimise la Birourile permanente, nu erau nişte documente care să fie dezbătute în plen", a afirmat Orba, conform Agerpres.