Din cauza şocului din SUA, moneda naţională a început săptămâna în genunchi. După deprecierea de ieri, a urmat azi-dimineaţă o alta, leul pierzând 4 bani.
Leul era cotat la 3,6160 lei/euro în deschiderea şedinţei valutare de azi, după care s-a depreciat treptat până la 3,6590 lei/euro.
Dimineaţă, băncile cumpărau un euro cu 3,6550 lei şi îl vindeau cu 3,6640 lei. După prânz, BNR a stabilit cursul oficial pentru azi, la 3,6494 de lei pentru un euro.
Monedele altor ţări din regiune au înregistrat aceeaşi mişcare, zlotul polonez şi forintul maghiar depreciindu-se de asemenea. Bursa de Valori Bucureşti, în scădere Consecinţele crizei financiare din Statele Unite s-au simţit şi la Bucureşti, unde indicii bursieri au scăzut, tot de dimineaţă, cu 5%.
"Acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti au înregistrat pierderi semnificative. Aceste evenimente şoc ar mai putea dura pe termen scurt, câteva zile, dar tendinţa generală a bursei este de depreciere", a declarat Răzvan Paşol, preşedintele unei societăţi de brokeraj, citat de RTV.
Citiţi şi: