Lăutari. Sursa foto: wikipedia
Din cuprinsul articolului
Nică Iancu Iancovici a fost un violonist român de origine evreiască, recunoscut pentru contribuția sa la promovarea muzicii populare din Banat și pentru implicarea sa în mișcările culturale ale românilor din Imperiul Habsburgic. De-a lungul vieții, a fost un animator al scenei muzicale, un militant cultural și un participant activ la Revoluția de la 1848, eveniment care a marcat profund istoria Europei. Este autorul celebrei melodii „Ana Lugojana”.
Nică Iancu Iancovici s-a născut pe 21 martie 1821, în comuna Cerneteaz, județul Timiș, într-o familie de plugari evrei.
Tinerețea și formarea muzicală
Deși provenea dintr-un mediu modest, a avut șansa să urmeze patru clase, ceea ce era rar în acea perioadă pentru copiii din familii simple.
Încă din copilărie, a manifestat un talent deosebit pentru muzică, studiind vioara cu un muzician local.
În 1832, părinții săi l-au trimis să învețe meseria de lăutar de la un muzician rom din Timișoara.
Această experiență i-a oferit o bază solidă în muzica tradițională, iar în 1835 s-a alăturat unei orchestre din Timișoara, unde a început să își perfecționeze stilul.
După mai multe mutări, în 1841, s-a stabilit la Lugoj, unde a intrat în orchestra violonistului german Seppi Müller.
Aici a învățat notația muzicală, a studiat un repertoriu german de salon și a deprins noi instrumente, precum viola și violoncelul.
Nică Iancu Iancovici
Implicarea în Revoluția de la 1848
Nică Iancu Iancovici a fost martor și participant la Revoluția de la 1848, un moment crucial pentru românii din Transilvania și Banat.
În timpul revoltei, a cântat o serenadă generalului Józef Bem, un colaborator apropiat al lui Nicolae Bălcescu, sub fereastra comitetului revoluționar din Lugoj.
Ulterior, s-a deplasat la Timișoara, unde a ajuns în tabăra revoluționarului Lajos Kossuth, liderul mișcării maghiare.
A trăit timp de șase luni în acest mediu, fiind influențat de idealurile revoluționare ale epocii.
Cariera muzicală și contribuțiile culturale
După Revoluția de la 1848, Nică Iancu Iancovici și-a continuat activitatea muzicală, devenind o figură importantă în Banat.
În 1861, a interpretat „Deșteaptă-te, române” pentru a-l întâmpina pe noul comite al Lugojului, marcând astfel un moment simbolic pentru identitatea națională.
Nica Iancu Iancovici a făcut din cele 15 figuri de joc ale „Lugojanei” o remarcabilă suită de dansuri populare, ca „Oşteanul român”, „Bâr oiţă, bâr” şi romanţa „Rosa de Craiova”, şi i-a inspirat pe compozitoarea Sofia Vlad-Rădulescu, talentată pianistă, folcloristă şi corepetitoare a Corului din Lugoj, şi, mai târziu, pe Ion Vidu, Filaret Barbu şi Tiberiu Brediceanu.
În 1880, pianista Sofia Vlad-Rădulescu a publicat în revista „Lyra Română” melodia „Lugojana”, culeasă de la Nică Iancu Iancovici.
Un an mai târziu, la editura Constantin Gebauer, a fost publicat „Cântecul ciobanului”, o altă piesă notată de la acest lăutar.
În 1897, s-a retras de la conducerea propriului taraf, iar în 1898, i-a transmis compozitorului Tiberiu Brediceanu numeroase melodii, care au servit drept inspirație pentru lucrările sale, precum „Poemul etnografic”, „Ardeleana” și „Iedera”.
Moștenirea și influența asupra muzicii românești
Nică Iancu Iancovici a fost un pionier al muzicii populare din Banat, contribuind la păstrarea și promovarea tradițiilor muzicale ale regiunii.
A influențat numeroși muzicieni, iar repertoriul său a fost preluat și adaptat de compozitori importanți ai vremii.
În 1899, compozitorul Ion Vidu a publicat piesa vocală „Ana Lugojana”, inspirată din creațiile lui Iancovici.
Ultimii ani și decesul
În 1897, Nică Iancu Iancovici s-a retras din activitatea muzicală, iar în 1898, a început să transmită melodii tradiționale către compozitori contemporani.
A murit pe 25 ianuarie 1903, la Lugoj, într-o iarnă grea, fiind deja orb.
