Surs foto: Wikipedia
Din cuprinsul articolului
Zavaidoc a rămas în memoria multor români drept unul dintre cei mai cunoscuți lăutari ai perioade interbelice, un artist admirat pentru vocea sa, pentru farmecul personal și pentru felul în care reușea să emoționeze până la lacrimi publicul care îl asculta. Viața lui a avut însă un traseu dramatic, de la succesul uriaș și câștigurile impresionante obținute în anii de glorie, până la ultimii ani, marcați de boală, pierderi grele și lipsuri.
Povestea celui mai cunoscut lăutar al României interbelice
Pe numele său adevărat Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a născut la 8 martie 1896, la Pitești, fiind fiul cunoscutului lăutar Tănase Teodorescu și al Constandinei. Talentul muzical era prezent în întreaga familie, fiind moștenit nu doar de Marin, ci și de fratele său Vasile și de surorile Maria și Zoe. Presa vremii scria despre tatăl său că „cânta la ţambal de plângeau şi surzii şi alinta cu vioara urechile obişnuiţilor de prin cârciumi”.
Viața lui Marin s-a schimbat devreme. La 14 ani a rămas fără tată, iar deși era cel mai mic dintre copii, a ajuns în situația de a contribui la întreținerea familiei. Împreună cu Vasile și Zoe a plecat la București, unde au format un taraf în care Marin cânta la chitară, Vasile la vioară, iar Zoe la acordeon. Această formație avea să fie cunoscută mai târziu sub numele de „Frații Zavaidoc”.
Muzica lui îi încânta pe ofițerii din Primul Război Mondial
Pe 3 octombrie 1916, Marin a plecat în armată, iar după doi ani s-a înrolat voluntar, alături de fratele său Vasile, în Regimentul 44 Infanterie, care a luat parte la Primul Război Mondial. În acea perioadă, muzica lui îi încânta pe ofițeri, iar generalul Traian Moșoiu, pasionat de muzica populară românească, i-a dat supranumele de ”Zavaidoc”, pornind de la regionalismul ”zavaidoacă”, asociat cu imaginea unui om vesel, năbădăios și pus pe șotii.
Tot în anii războiului, artistul a mers prin spitale alături de George Enescu și de cântăreața de operă Elena Zamora, oferind răniților momente de alinare prin muzică. În 1919, Zavaidoc făcea parte din trupele române care au intrat în Budapesta. După război s-a stabilit definitiv la București și a început să studieze canto. A luat lecții mai întâi de la profesorul Dimitrie Cutavas, apoi de la tenorul Dumitru Mihăilescu-Toscani, iar ulterior a beneficiat și de îndrumarea baritonului Petre Ștefănescu-Goangă.
După război, taraful și-a reluat activitatea, iar grupului i s-a alăturat și Tănase Perlidius, soțul Zoiei, care cânta la clarinet. În scurt timp, muzica lor a devenit cunoscută nu doar în țară, ci și peste hotare. În anii 1925-1926, Zavaidoc a semnat primul contract cu firma Columbia și a imprimat peste 30 de discuri vinil. Printre melodiile care i-au adus faimă și câștiguri foarte mari s-au numărat ”Cântec al lui Zavaidoc”, ”De când m-a aflat mulțimea”, ”Dragostea e ca o râie”, „Foaie verde spic de grâu”, „Mărie și Mărioară” și „Pe deal, pe la Cornățel”.
Zavaidoc. Sursă foto: Captură video
Lăutar în cele mai celebre cârciumi ale Bucureștiului
Deși avea succes și în lumea discurilor, Zavaidoc era atras în mod special de muzica interpretată în localurile Bucureștiului, acolo unde simțea că este mai aproape de oameni. În cârciumile „Vişoiu”, la „Kiseleff”, „Carpaţi”, „La cotitură”, în grădinile de vară sau la „Mariţa Borţoasa”, artistul cucerea publicul și transforma serile în adevărate spectacole. Se spune că localul ”Cireșica”, aflat lângă Grădina Cișmigiu, ajunsese atât de strâns legat de numele său, încât călătorii cu tramvaiul ajunseseră să numească stația după celebrul lăutar.
Faima lui a depășit însă granițele României. A fost chemat să cânte, pe onorarii consistente, în restaurante din Ungaria, Bulgaria, Franța și Cehoslovacia. Unul dintre momentele de vârf ale carierei sale a fost participarea, alături de orchestra lui Grigoraș Dinicu, în delegația României la Expoziția Universală de la Paris din 1937.
Ce condiții i-a impus femeii care i-a dăruit trei copii
Celebritatea sa în lumea muzicii lăutărești a avut și consecințe. Deși i s-a propus să urmeze o carieră lirică alături de Dumitru Mihăilescu Toscani, Zavaidoc a ales lumea restaurantelor și a cârciumilor, unde câștiga sume impresionante și unde era dorit de patronii care știau că prezența lui umple localurile până dimineața.
Ajunsese foarte bogat, dar era cunoscut și pentru generozitatea lui. Avea la București trei mașini, fiecare cu șoferul ei, iar aceștia puteau mânca gratuit cât timp îl așteptau. Se spunea că îl invita în casă chiar și pe gunoierul care trecea pe stradă, lăsându-l să își aleagă orice costum, de asemenea își ajuta nepoatele și sprijinea tinere studente talentate de la Conservator.
Fiind chipeș și prosper, era înconjurat de admiratoare, poate și din acest motiv s-a căsătorit târziu, la 43 de ani. Soția sa, Constanța, era cu 15 ani mai tânără și i-a dăruit trei copii: două fete, Constanța și Niculina, și un băiat botezat tot Zavaidoc. Se spune că una dintre condițiile puse de artist la începutul căsniciei a fost ca soția sa să încerce să nu fie geloasă, întrucât el se afla permanent în atenția femeilor.
La nașterea primului copil, Zavaidoc ar fi cântat toată noaptea cu fetița în brațe, iar când i s-a născut băiatul a împărțit șampanie pe străzile Piteștiului tuturor celor pe care i-a întâlnit.
Ultimii ani, între tragedii și sărăcie
În 1943 a fost concentrat la o unitate din Târgoviște, unde s-a îndrăgostit de o tânără pe nume Tuca, episod care era aproape să îi destrame familia. A plecat apoi la Tighina, unde a cântat pentru armata română, iar militarii au transformat melodia ”Soldățelul lui tăticu” într-un adevărat șlagăr. Lovitura cea mai grea a venit pe 4 aprilie 1944, când bombardamentele i-au distrus casa din apropierea Gării de Nord și i-au ucis sora, Zoe. Artistul a rămas atunci și cu grija celor cinci copii ai acesteia, după ce în 1940 își pierduse și fratele, pe Vasile.
S-a refugiat la Caracal, unde a cântat noaptea prin localuri, apoi a lucrat la restaurantul Viscol din Vișoi, Câmpulung-Muscel, și la un restaurant din Roșiorii de Vede, unde patronul angajase special pentru el o orchestră formată din 20 de oameni. Chiar și așa, banii câștigați nu mai făceau față nevoilor familiei sale și ale nepoților rămași în grija lui. Boala l-a lovit grav. La 31 decembrie 1944 a fost internat la Spitalul Filantropia din București, cu diagnosticul de „nefrită galopantă”. Rămas fără casă, fără bani și profund afectat de moartea surorii sale, Zavaidoc a orbit după ce tensiunea i-a ajuns la 28. La 13 ianuarie 1945 a murit și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Memoria sa continuă să fie onorată și astăzi. Din 2006, Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural, organizează în luna noiembrie Festivalul Național de Muzică Lăutărească „Zavaidoc”, dedicat muzicii vechi lăutărești și susținerii noilor talente.
Zavaidoc a rămas în istoria muzicii românești alături de nume mari precum Barbu Lăutarul, Cristache Ciolac, Nicolae Buică, Grigoraș Dinicu, Fănică Luca, Sava Pădureanu, Nicu Stănescu, Petrică Moțoi, Fărâmiță Lambru și Ionel Budișteanu, în galeria marilor lăutari ai României, potrivit rador.
