De ceva vreme mi-am propus să scriu despre soțiile marinarilor. Atât doar că n-am găsit suficiente amatoare să povestească deschis ce fac ele acasă cât timp bărbații lor își mănâncă ficații pe mare

Oarece experiență în domeniu așa avea și io. Și pot afirma cu mâna pe șliț că anumite chestii care se spun despre nevestele de marinari sunt adevărate. Altele, în schimb, nu-s chiar așa cum se zice.

Pot însă să povestesc despre Neluțu. Nu e navigator român care să nu-l cunoască, sau măcar să nu fi auzit de el. Neluțu este prin definiție: „Animalul domestic de pe lângă casa marinarului care cară apa de la fântână, sparge lemne, bate covoare, duce gunoiul și are grijă de libidoul femeii cât timp boul e plecat între cer și apă, să facă bani ca să-i schimbe mașina nevestei, să-i cumpere ce-și dorește pipota ei sau s-o ducă în vacanță la Roma sau Paris”. Unii marinari l-au cunoscut personal când s-au întors din voiaj, alții au evitat întâlnirea cu el ca să nu-și strice fengshuiul, dar cei mai mulți, norocoșii, nu l-au întâlnit niciodată.

Halatul și papucii lui Neluțu

Eram în comanda unui cargou de cinșpe mii de tone, prin Marea Roșie. Treiarul de la punte tocmai își luase brevetul de Ofițer III Punte, era la primul voiaj, și taman ce se-nsurase cu fo cîteva săptămâni înainte de plecarea în cursă. Se vedea pe fața lui cum tânjea după țâța soției. Victimă sigură. Și, cu stăteam noi la cioace în timonerie, s-a adus vorba de Neluțu, da’ fără să-l băgăm în seamă. Piciu’ știa, evident, de „personaj”.

Și-ncepe fiecare cu „placa” sa. „Băi, io am rugat-o pe nevastă-mea un singur lucru. Să nu-mi poarte Neluțu halatu’ și papucii, că am și io demnitatea mea”, începe un timonier hărțuiala. Puștiul ciulește urechile. Altu’, un motorist, care urcase și el la o cafea, bagă și el o dumă: „Io i-am zis doar să fie băiat curat, să nu se aleagă cu cine știe ce sculament”. Altă harfă vine imediat de la secund: „Rugămintea mea a fost să nu cumva să afle vecinii și mama, că-i bătrână și nu înțelege chestii d-astea... ”. Se mai găsește unu’ care zice și el: „Io dau o radiogramă în care-i zic data sosirii și un singur cuvânt: «Detextilarea». Și o găsesc goală-n pat și proaspăt spălată”.

Lovitura de grație

Bag și io una: „Io dau telefon înainte, când intru cu vaporul între faruri, să n-am surprize și dau comandă să-mi facă o ciorbă de perișoare”. Da’ lovitura de grație i-a dat-o comandantul, unu’ poreclit Nea Ilie Pulălungă, din motive cognoscibile. Marinar bâtrân, în pragul retragerii, și hârșit la caterinci de tot felu’. Și-ncepe Nea Ilie Pulălungă: „Băi, fraierilor, io fac altfel. Stau la casă, în Coiciu. Nu anunț nimic. Mă duc acasă, sun la poartă, aștept să fiu văzut și, apoi iau bâta de unde știu io, dau fuga la ușa din spate și, în patruj de ani de când navighez și-s însurat, niciunu’ nu mi-a scăpat!”. Săracu’ treiar mai că era să se arunce la baltă și a bocit toată noaptea.

Povestea lui nea Nae Troască

Altă fază mișto, da’ pe invers, mi-a povestit-o alt comandant, nea „Nae Troască”, cu care navigasem prin America și Caraibe. După ce m-am debarcat io în Port-au-Prince, în Haiti, s-a căptușit de la niște curve din Georgetown, Guyana, cu o blenoragie de toată frumusețea. Numa’ că nea Nae, competitor de Liga Campionilor la cocârț, n-a respectat tratamentul care presupunea să ia medicamentele cu apă, nu cu rom Barbancourt. Și ajunge el cu vaporul la Constanța cu fo cîteva zile înainte să-i treacă nasuleala. Mai avea câteva zile de tratament și era ca nou. Așa că nu se duce acasă și rămâne la vapor.

După două zile află nevastă-sa, de la celelalte soții ale marinarilor din echipaj, că nea Nae e tras la dană. Și se trezește cu ea la vapor. Ăla îi toarnă o poveste că trebe să descarce vaporul și că dup-aia vine acasă și că n-a anunțat-o ca a acostat la Constanța ca să nu-și facă griji. Mă rog, până la urmă îl ia pe sus și-l duce acasă. Numa’ că femeia, cât fusese plecat omul ei, schimbase mobila prin casă. Nea Nae vede schimbarea și improvizează: „Beeei, tu asta faci cu banii mei? Faci mișto de mine?”. Și dă-i cu omoru’ pe biata femeie după care se tirează la vapor.

A doua zi se trezește cu socru-său la bord. „Nae, știm că ești obosit și stresat. Hai acasă. Nu contează ca-i bătut-o. Te-a iertat. Hai, mă, acasă!”. Nea Nae mai avea două zile până să se vindece definitiv, da’ era prins la înghesuială. N-are încotro și se duce. Între timp, nevastă-sa rearanjase casa cum o lăsase nebunu’ înainte să plece în voiaj. Și nea Nae e din nou genial. Face scandal că e luat iar la mișto, îi mai dă o trozneală muierii și fuge din nou la vapor pentru o zi.

Apoi, cu tratamentul terminat și verificat la policlinică cum că e „apt-combatant” se duce acasă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Scăpase de belea. Acu’, am aflat că-i pensionar și trăiește liniștit cu aceeași nevastă. Mi-a mai zis atunci că pe la el Neluțu n-a trecut niciodată. Fericiți cei săraci cu duhul.