Marinar cu probleme medicale preluat de urgență de ARSVOM din rada Portului Constanța

Marinar cu probleme medicale preluat de urgență de ARSVOM din rada Portului ConstanțaIntervenție ARSVOM. Sursă foto: Facebook

Un echipaj al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit, duminică seara, în rada exterioară a Portului Constanța, pentru preluarea unui marinar de naționalitate azeră cu probleme medicale, aflat la bordul unei nave, potrivit anunțului postat de Agenție pe rețelele de socializare. Bărbatul a fost adus la țărm și predat unui echipaj de ambulanță, care l-a transportat la spital.

Intervenție solicitată de Centrul Maritim de Coordonare

Reprezentanții ARSVOM au anunțat că solicitarea a fost făcută duminică, în jurul orei 18:07, de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC), pentru o intervenție de tip Medevac.

„Astfel, la bordul navei Lider PrestiJ, sub pavilion Camerun, aflată în zona 2 ancoraj din rada exterioară a portului Constanţa, un membru al echipajului necesită îngrijiri medicale”, se arată în postarea făcută pe rețelele de socializare.

ARSVOM a preluat pacientul din larg

Potrivit datelor comunicate, la ora 18:13, nava SAR Artemis din cadrul ARSVOM a plecat spre poziția indicată pentru preluarea pacientului. După aproximativ 30 de minute, echipajul a ajuns la navă și a preluat marinarul.

Bărbatul, de naționalitate azeră, era conștient și cooperant, însă acuza dureri în piept. După intervenția din larg, pacientul a fost adus în dana de pasageri a Portului Constanța, unde a fost predat unui echipaj medical. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Navă

Navă. Sursă foto: Facebook

Cu ce se ocupă cei de la ARSVOM

Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) este o instituție publică înființată în anul 2004, care funcționează în subordinea Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Rolul său este esențial în sistemul național de siguranță maritimă, fiind responsabilă de coordonarea și desfășurarea operațiunilor de intervenție pe mare.

În calitate de organ tehnic de specialitate al ministerului, ARSVOM asigură activitățile de căutare și salvare a vieții omenești pe mare, intervenind în situații de urgență precum accidente navale, persoane dispărute sau alte incidente maritime. Instituția acționează prin echipe specializate și mijloace tehnice dedicate, pentru a răspunde rapid și eficient solicitărilor din zona de responsabilitate.

De asemenea, ARSVOM are atribuții importante în gestionarea intervențiilor în caz de poluare marină, contribuind la limitarea și combaterea efectelor asupra mediului. Prin aceste activități, instituția joacă un rol crucial în protejarea vieții omenești și a ecosistemului marin, asigurând totodată respectarea standardelor internaționale în domeniul siguranței maritime.