Evenimentul Zilei > EVZ Special > Legenda fântânii fermecate care te vindecă de toate bolile pământului
Legenda fântânii fermecate care te vindecă de toate bolile pământului

Legenda fântânii fermecate care te vindecă de toate bolile pământului

Într-un sat hunedorean, oamenii încă mai cred în puterile miraculoase ale unui izvor de la marginea localității. Iau apa în sticle din plastic pentru că, spun ei, are proprietăți curative. Unii sunt mai sceptici.

Satul Bobaia, comuna Boşorod. E ziua-n amiaza mare, iar pe uliţe nici ţipenie de om. E cald, parcă şi mai cald din cauză că mai toate uliţele dintre cele 30 de case răsfirate pe culmile unor coline, la sute de metri distanţă una de cealaltă, sunt asfaltate. O uliță rămasă la stadiul de drum pietruit urcă ușor până- n coasta unui deal umbros de la estul satului, şerpuieşte printre livezi cu pruni ale căror fructe tocmai se coc şi, la un moment dat, trece pe lângă o adăpătoare.

De la adăpătoarea amintită, sus, în dreapta, la vreo 50 de metri, o cană albă stă agăţată într-un arin. E pusă frumos într-un cui bătut în trunchiul copacului. Semn clar că undeva-n apropiere e apă bună de băut. Așa și este: chiar la baza copacului, undeva între iarba deja crescută din nou după ce a fost cosită cu vreo lună-n urmă, e un izvor. Bătrânii spun că aici a fost o fântână improvizată, dar generaţiile mai tinere n-au mai îngrijit-o, aşa că s-a cam „astupat”. Şi mai important, vârstnicii din Bobaia sunt convinşi că apa din acest izvor are proprietăţi curative pentru „fel de fel de boli”.

Când prostiile nu se prind de tine

Ioana Savu are 66 de ani. De 48 de ani locuieşte într-o casă situată relativ aproape de „fântâna cu leacuri”. Totuşi, spune că n-a fost niciodată să ia apă din ea. „Nu m-am dus că io… io nu pre’ cred. Cred în bunu’ Dumnezău, da’, no…”, e sceptică femeia. Apoi, din vorbă-n vorbă, mărturiseşte că a auzit de tot felul de cazuri în care oamenii care s-au spălat cu apă din izvorul în cauză, s-au simţit, apoi, mult mai bine: „Or fost şî care zîce c-or avut farmece făcute pă ei, s-or dat cu apă de-aia şî s-or vindecat”. Tanti Ioana dă impresia că nu vrea să creadă în farmece, ca să nu se prindă şi de ea, sau de cei din familia ei. „Că știț’ cum să zîce: dacă nu crez’ în prostii, nu să prind prostiile de tine”. Totuşi, Ioana Savu este cea care ne îndreaptă spre bătrânii care ştiu bine povestea „fântânii cu leacuri”. „Mereţ’ la nana Măriţii, că ea şcie care-i treaba cu fântâna aia”.

Nana Măriţii e, de fapt, Mariţa Şerbănescu în vârstă de 85 de ani. La etatea ei nu mai suportă uşor soarele dogoritor ca să iasă la secerat, ori la strâns fânul, aşa că-şi face de lucru, la umbră, pe lângă casă, cu zeci de kilograme de legume din care vrea să facă o zacuscă „pentru tătă lumea”, de la ea până la strănepoții ei. Când aude de „fântâna cu leacuri”, femeia devine cât se poate de serioasă: „Ba să ştiţi că-i adevărat. Io ş-acuma am apă luată de-acolo şî mă dau cu ea de câte ori mă plăteşte (răul – n.r.)”. Apoi, femeia scoate din beci o sticlă de plastic şi zice: „O vedeţ’. Îi de 5 ani luată de la fântâna cu leacuri şî n-o făcut flore. Am mai avut o sticlă, luată tăt atunci, da’ mi s-o gătat”.

Unii săteni cred că apa din „fântâna cu leacuri” alungă farmecele

Sticla cu „apă fermecată”, luată de la izvor în urmă cu cinci ani. Trăilă Șerbănescu, fi ul Nanei Măriții, crede și el în „minuni”

Puterea credinței

Nana Măriții spune că ori de câte ori „o păleşte” starea de rău, începe s-o doară capul, vreo mână sau vreun picior, îşi toarnă din sticlă puţină apă adusă de la fântâna cu leacuri şi, în cel mult o zi, îi trece. Când e vorba de stări accentuate de rău, apelează şi la măsuri complementare: „Îi binie să te speli cu apă de-asta șî, dacă ți-î rău – rău îi șî mai binie să te șî afumi cu sânziene uscate, dup-aia-ț trece. Io tăt așe fac și, uitaț’ că ș-acuma poci mere în picioare”.

Fiul femeii, Trăilă Şerbănescu, are 63 de ani, a muncit ca şofer prin judeţ şi prin ţară, este la zi cu toate ştirile din toate domeniile, dar crede şi el în proprietăţile miraculoase ale apei din „fântâna cu leacuri” de la marginea satului. „Dacă nu mă simt bine, fac şi eu la fel ca mama şi parcă – parcă începe să-mi treacă. Da’ asta nu-i nimic. La izvoru’ ăla la care aţi fost şi mneavoastă să şciţi că or venit şî mai vin oameni şî di la Petroşani (n.r. la circa 60 de kilometri distanţă). Io şciu şi de persoane venite din Franţa ca să să tămăduiască cu apa aia. Când eram mici, mergeam cu oile pe-acolo și scormoneam în apă. Oamenii lăsau p-atunci câte-o lingură de lemn șî câte-un bănuț. Noi n-aveam treabă cu lingurile de lemn. Am luat banii. Am venit acasă şî vo săptămână-ntreagă am bolit, la pat. Asta până ş-o dat mama sama că ce-am făcut. Ne-o pus să ducem banii năpoi la fântână şî gata o fost şî cu boala”.

Vraja zânelor din noaptea de Sânziene

Nana Măriţii începe apoi să explice că apa este fermecată mulţumită unor zâne care, mai ales în noaptea de Sânziene, vin şi petrec în jurul izvorului. Femeia este absolut convinsă că spune adevărul, de-ai zice că le-ar fi văzut vreodată. „Nuuu le-am văzut, că şî de le vedeam, n-aţ’ mai fi vorbit cu minie acuma. O dată, într-o nopce, şădeam cu bărbatu’ meu în pat când, pă drum, aud cum râd nişce fece tinere ş-on fluier le tăt cântă. Omu’ meu, odihnească- l Dumnezo, c-o murit de 30 de ani, numa o pus mâna la mine pă piept şî m-o făcut sămn să tac din gură şi să nu mă mişc. Dup-aia m-o zâs că nu-i bine să dai sămn că leai auzât ori le-ai văzut pă heli (alea – n.r.) frumoasă. Mama me’ m-o povestât că, demuuult, pă când umbla Domnu’ Iisus pă Pământ, o muiere din sat s-o dus cu grâu la moară, să-l macine. Cum o făcut, cum n-o făcut, s-o-ntâlnit cu heli frumoasă care i-or zâs: «Dacă nu spui la nime’ că neai văzut, să şcii că nu o ţî să gate niciodată făina din sac». S-o dus muierea la moară, o măcinat grâu, o venit cu făina acasă ș-așe o fost: ani la rând tăt o luat la făină din sacu’ ăla. Bărbatu’ ei o-ntrebat-o de une tăt are ea făină, dacă la moară nu s-o mai dus de ani de zâle. Ş-apoi, muierea i-o zâs că le-o văzut pă heli frumoasă. Dup-aia, nici făină-n sac n-o mai avut”.

„O poveste fascinantă”

Etnologii care au studiat povestea de la Bobaia, comuna Boșorod, au aflat că „fântâna cu leacuri” a apărut la începutul secolului XX. Pe-atunci, un localnic, Toader Văgău pe numele lui, a avut parte de un moment unic în viață: „heli frumoase” i s-au arătat în vis și i-au poruncit să sape în acel loc căci va da de apă, iar zânele o vor fermeca astfel încât aceasta să vindece orice boală. Toader Văgău s-a conformat, a săpat și, după nici un metru, apa a țâșnit din pământ. Le-a spus și altora ce-a pățit și-așa s-a creat o mare vâlvă-n sat și-n împrejurimi. Toader Văgău a murit cu decenii în urmă, iar de curățatul „fântânii cu leacuri” s-a ocupat chiar soția lui, pe care o chema Sânziana. Cei doi locuiau la cea mai apropiată casă de izvorul tămăduitor. Bătrâna s-a prăpădit și ea, iar nepoții, cu nici 20 de ani în urmă, au decis să capteze izvorul, motiv pentru care „fântâna cu leacuri” seacă de tot vara, când e secetă. Oamenii din Bobaia nu o spun cu voce tare străinilor, dar cred că de aici li se trag necazurile nepoților soților Văgău. Despre unul se spune că s-ar fi lovit așa de rău la spate încât ar fi rămas paralizat, despre alții se zice că ar fi rămas fără animale- n bătătură, după ce acestea s-au îmbolnăvit misterios și au murit, ori că de-atunci pur și simplu n-au mai putut să adune un bănuț lângă celălalt.

Povestea a fost cercetată și de Mariana Marian, fost director al Bibliotecii comunale Boșorod, acum angajat al Bibliotecii Județene „Ovidiu Densușianu” Hunedoara. „E o poveste de-a dreptul fascinantă, cu trimiteri atât spre religia creștină – legătura cu nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cât și spre credințele precreștine. Pe vremea-n care activam eu în Boșorod se spunea că apa este bună pentru tot felul de boli, dar mai ales pentru bolile oftalmologice. Tot pe-atunci, lângă izvor, pusă într-un alt copac, era și o cruce făcută-n semn de mulțumire. Crucea nu mai există, din câte-am înțeles. Am fost acolo nu o dată și detaliul care m-a frapat oarecum e faptul că în imediata apropiere a izvorului cresc tot felul de plante medicinale, mentă, sunătoare și așa mai departe”, spune Mariana Marian.

Trecătorii nu au prostul obicei de a pleca cu tot cu căniță

Vara, când e secetă, fântâna seacă de tot

Nana Măriții crede în povești cu zâne și le spune oricui are timp să o asculte