În cazul în care debitorul intrat în insolvență nu predă toate documentele contabile administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar ar putea să plătească prejudiciul creat din propriul buzunar. Este interpretarea pe care o dă Înalta Curte de Casație și Justiție unei probleme de drept ridicată de Curtea de Apel Iași. Instanța din Iași a sesizat ÎCCJ cu privire la interpretarea unei prevederi din Legea insolvenței.

Înalta Curte de Casație și Justiție  (ÎCCJ) a luat în discuție sesizarea Curții de Apel Iași cu privire la procedurile de insolvență și s-a pronunțat cu privire la o prevedere din Legea insolvenței. Problema ridicată de instanța din Iași vizează următoarea speță:

„1. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. d) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care pârâtul nu preda documentele și actele financiar-contabile practicianului în insolvență, prezumția legală se întinde și asupra condițiilor răspunderii delictuale privind existența faptei ilicite și asupra prejudiciului?

2.În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care pârâtul nu preda documentele și actele financiar-contabile practicianului în insolvență, reclamantul are sarcina de a dovedi o legătură de cauzalitate între fapta pârâtului și intrarea debitorului în insolvență?”.

Autorul sesizării a arătat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în practică instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar cu privire la atragerea răspunderii pârâților pentru o parte sau pentru întregul pasiv al debitorului persoană juridică ajuns în insolvență. Acesta a luat în considerare ipoteza în care pârâtul nu preda documentele și actele financiar-contabile practicianului în insolvență, precum și cu privire la întinderea prezumției legale reglementate de teza finală a acestui articol, dar și în ceea ce privește sarcina probei.

Ce a hotărât Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat speța și s-a pronunțat cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Iași. Iar interpretarea dată de ICCJ textului de lege va deveni obligatorie, pentru toate instanțele, imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

„În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 169 alin. (1) lit. d) teza a două din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care pârâtul nu preda documentele contabile practicianului în insolvență, după prealabilă notificare, se prezumă relativ întrunirea tuturor condițiilor necesare atragerii răspunderii patrimoniale pentru fapta prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) din aceeași lege. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civilă”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform Luba.ro.

Ce prevede articolul de lege luat în discuție

Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare stabilește la articolul 169:

„(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune că o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: (…) d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredarii documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpă, cât și legătură de cauzalitate între fapta și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă (…)”.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la insolvență