Președintele completului ICCJ care judecă dosarul Elenei Udrea, opinie separată cu privire la contestația în anulare a fostului ministru
- Maria Miron
- 22 iunie 2022, 10:57
Președintele completului de magistrați al ÎCCJ, Ana Hermina Iancu, care a judecat contestația în anulare în dosarul Gala Bute, face opinie separată, admițând contestațiile, rejudecarea apelului, dar și eliberare inculpaților din dosar. Completul de cinci judecători este format, pe lângă președinte, din magistrații Oana Burnel, Anca Mădălina Alexandrescu, Ioana Alina Ilie și Dan Andrei Enescu.
Astfel, președintele completului de cinci judecători ai ÎCCJ, Ana Hermina Iancu, formulează o opinie separată, conform Deciziei penale nr. 41 din 7 aprilie 2022.
Opinie separată a președintelui de complet Ana Hermina Iancu, în dosarul Elenei Udrea
„Cu opinie separată a președintelui completului, în sensul de a se dispune: Admiterea contestațiilor în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și condamnațîi Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe și Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din dată de 5 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017;
Desființarea în parte a deciziei penale contestate, numai în ceea ce îi privește pe condamnații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel și Munteanu (fosta Topoliceanu) Ana Maria; Dispune rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție numai cu privire la condamnații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel și Munteanu (fosta Topoliceanu) Ana Maria, precum și a apelurilor declarate de inculpații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe și Obreja Rudel și părțile civile SNTGN Transgaz SĂ, SPEEH Hidroelectrica SĂ, SN Nuclearelectrica SĂ, numai cu privire la acțiunea civilă exercitată împotriva inculpaților Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel și Munteanu (fosta Topoliceanu) Ana Maria, Societatea Națională a Apelor Minerale SĂ și Romgaz S.A. împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015.
Anulează formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din dată de 5 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. 2303/1/2017, numai în ceea ce ii privește pe inculpații Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe, Obreja Rudel și Munteanu (fosta Topoliceanu) Ana Maria; Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate; în baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedura penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestațiilor în anulare rămân în sarcina statului”, arată decizia președintelui Ana Hermina Iancu.
Minuta ÎCCJ cu privire la dosarul Elenei Udrea
„Cu majoritate, Respinge, că nefondate, contestațiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și condamnațîi Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe și Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din dată de 5 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017. Constată că, prin încheierea nr. 210 din dată de 19 decembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. 3168/1/2018, reunit la prezența cauza, s-a dispus admiterea cererii formulate de contestatorul condamnat Obreja Rudel privind suspendarea executării sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1532/1/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. 2303/1/2017 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare. Constată că, prin încheierea din dată de 20 decembrie 2018, s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 2303/1/2017, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare, în ceea ce ii privește pe condamnații Udrea Elena Gabriela și Breazu Liberiu Tudor.
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedura penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedura penală, obligă contestatorii condamnați Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe și Obreja Rudel la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedura penală, onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatorii condamnați Udrea Elena Gabriela și Breazu Liberiu Tudor până la prezentarea apărătorilor aleși, în suma de câte 627 lei, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 7 aprilie 2022”, arată minuta ÎCCJ nr. 41/2022.
Luni, 20 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție judeca, pe fond, recursul în casație solicitat de Elena Udrea, condamnată la pedeapsa cu închisoarea în dosarul Gala Bute, ÎCCJ decizând atunci să amâne pronunțarea. Astfel, miercuri, 22 iunie, ÎCCJ trebuie să decidă asupra cererii de eliberare a Elenei Udrea, formulată printr-o cale extraordinară de atac.