Editura Evenimentul si Capital

Legea grațierii, ÎN LINIE DREAPTĂ. Senatorii juriști dezbat azi

Autor: | | 1 Comentarii | 417 Vizualizari

Senatorii juriști vor continua, miercuri, dezbaterea controversatului proiect de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate. Comisia urmează să decidă, tot azi, excepțiile de la lege, informează Agerpres.

Senatorii jurişti au hotărât, în urmă cu o săptămână, prin adoptarea unui amendament la dezbaterea pe articole a proiectului de lege, ca pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, aplicate de instanţa de judecată, să se graţieze în întregime. În forma Guvernului, iniţiatorul actului normativ, se graţiau în întregime pedepsele de până la 5 ani, dar prevederea nu a întrunit susţinerea senatorilor jurişti. Alt amendament adoptat prevede graţierea parţială cu 3 ani a pedepselor mai mari de 3 ani, dar mai mici de 10 ani. De asemenea, senatorii jurişti au stabilit că pedepsele suspendate condiţionat sau sub supraveghere nu se graţiază. Referitor la femeile însărcinate condamnate, senatorii au stabilit în Comisia juridică faptul că pedepsele cuprinse între 6 şi 10 ani se graţiază cu jumătate. De aceeaşi clemenţă beneficiază persoanele cu pedepse între 6 şi 10 ani care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani sau cu handicap accentuat sau grav. Totodată, alt amendament adoptat de comisie a vizat pedepsele cuprinse între 6 şi 10 ani ale condamnaţilor care au împlinit 60 de ani, care se graţiază cu jumătate. Amendamentul senatorului PSD Liviu Brăiloiu care prevede că se graţiază în întregime pedepsele condamnaţilor care au împlinit 70 de ani a fost însuşit prin vot de comisie. Dezbaterile pe articole la acest proiect de lege au început săptămâna trecută în prezenţa ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Tot săptămâna trecută, Senatul a decis, în plen, prelungirea termenului de dezbatere la proiectul de lege privind graţierea de la 45 la 60 de zile, la solicitarea Comisiei juridice. Termenul de adoptare tacită stabilit iniţial de Biroul permanent pentru acest act normativ s-a împlinit pe 25 aprilie. În prezent acest termen este 23 mai.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:20 DRAGNEA: „nu mă mai INTERESEAZĂ” amnistia și grațierea 21:46 DECLARAȚII în PSD: Dăncilă: „vom STABILI daca vor fi și REMANIERI” 21:05 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA :„ S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 20:49 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 20:25 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 19:21 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 18:17 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 18:01 ALERTĂ în PSD. Se cere REMANIEREA unui important MINISTRU din GUVERNUL DĂNCILĂ. 17:32 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 17:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică 16:06 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 15:51 ȘTIRE-BOMBĂ! Dăncilă a declarat din ce TABĂRĂ face PARTE. ANUNȚ de ULTIM MOMENT 15:33 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 14:41 RĂZBOI total în PSD. Rădulescu aruncă BOMBA! „Dăncilă e cu noi” 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 13:58 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota”

Articole salvate