Între aceste două date, patru ani şi jumătate de negocieri complicate, confuze, istovitoare. Şi două constante: relaţia dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană era asimetrică şi a contat prioritatea opiniilor de la Bruxelles.

La primul punct, sloganurile referendumului sună astăzi a gol. “Să preluăm controlul” părea atunci atât de simplu. Londra urma să plece şi să navigheze spre tratate de liber-schimb fructuoase care o aşteptau peste tot în lume. Doar că această lime a devenit de atunci mai complexă. Următorul preşedinte al Statelor Unite a lăsat să se înţeleagă că nu este grăbit să semneze cu orice preţ un acord comercial cu britanicii.

O mutaţie surprinzătoare a unui virus el însuşi imprevizibil a făcut camioanele să se înghesuie pe malul canalului Mânecii. Şi când situaţia globală devenea din ce în ce mai imprevizibilă, singurul partener cu care Regatul Unit trebuia în realitate să parlamenteze era, din nou şi întotdeauna, mai puternic decât el.

Când ai mai mult de pierdut, să negociezi ameninţând că trânteşti uşa – cum a făcut adesea Boris Johnson – se poate dovedi folositor pe termen scurt. Pe termen lung, este o strategie riscantă.

A doua constantă a redus şi mai mult marja de manevră a britanicilor. Cu cât se îndepărta data referendumului, cu atât se micşora Londra în retrovizorul european. Administraţia Trump, pandemia şi criza economică au ocupat mult mai mult spiritele britanicilor decât Brexit. Uniunea s-a concentrat pe menţinerea propriei coeziuni. Ea a încercat să răspundă coordonat impactului sanitar şi economic al Covid-19. În această vară, ea a trecut Rubiconul cu ideea îndatorării comune.

Încheierea unui acord le produce desigur un suspin de uşurare europenilor. Pentru britanici era vorba pur şi simplu despre supravuieţuirea economică imediată într-o lume imprevizibilă. (Rador)

https://www.letemps.ch/opinions/brexit-lasymetrie-hierarchie