Obiectivul de a face din Uniunea Europeană un lider mondial al economiei digitale va trece printr-o Inteligență artificială (IA) centrată pe factorul uman, a afirmat miercuri Comisia Europeană prezentând strategia în domeniu.

În domeniile de mare risc, ca sănătatea (operații chirurgicale asistate de IA, de exemplu), poliția sau transporturile (mașini autonome), sistemele de IA ar trebui să fie transparente, trasabile și să garanteze un control uman, a subliniat președinta executivului european, Ursula von der Leyen.

Astfel, autoritățile vor trebui să fie în măsură să testeze și să certifice datele utilizate de algoritmi, așa cum fac deja verificări în domeniile cosmeticilor, mașinilor sau jucăriilor, expune Comisia într-o “Carte albă” prezentată miercuri.

Date certe sunt necesare pentru a antrena sistemele de mare risc să funcționeze corect și să garateze respectarea drepturilor fundamentale, în special nediscriminarea, de exemplu în domeniul recrutării.

Dezbatere despre excepții?

În vreme ce astăzi recurgerea la recunoașterea facială în scopul identificării biometrice la distanță este interzisă, în afara cazurilor excepționale, Comisia dorește să lanseze o mare dezbatere despre eventualele circumstanțe susceptibile să justifice excepții, ca de exemplu securitatea pe stadioanele de fotbal.

În ce privește aplicațiile IA cu risc scăzut, Comisia are în vedere un sistem de etichetare neobligatoriu.

Pentru a alimenta algoritmii IA, datele sunt indispensabile. Europa creează nenumărate rezerve încă neexploatate, prin intermediul întreprinderilor și organismelor publice și numărul lor crește exponențial.

O piață unică a datelor

Comisia propune și aici o strategie pentru a stabili “un adevărat spațiu european, o piață unică de date”. Cele cu caracter nepersonal ar trebui astfel să fie accesibile tuturor actorilor, fie că sunt publice, fie că sunt private, mlădițe tinere sau giganți ai unui sector, potrivit comisarului pentru piața internă, Thierry Breton.

Executivul intenționează să creeze un cadru de reglementare, măsuri de incitare la partajarea datelor, totul respectând valorile și drepturile europenilor ca protecția datelor cu caracter personal și protecția consumatorilor, ca și regulile concurenței.

Vor fi necesare și infrastructuri de nouă generație, ca spații europene de date și “clouds” digitali care fac economie de energie și sunt fiabili.

“Este și o chestiune de suveranitate ca europeni: nu dorim să-i respingem pe ceilalți, ci să ne reducem dependența în tehnologiile fundamentale. Nu vreau ca UE să fie precum China sau Statele Unite, ci să fie ea însăși”, a comentat comisarul Margrethe Vestager, vicepreședinte în funcție al unei Europe adaptate la era digitală.

În cursul anului, Comisia va prezența o legislație privind serviciile digitale și un plan de acțiune pentru democrația europeană. Ea va propune și reexaminarea regulamentului privind serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice și va întări securitatea cibernetică, creând o unitate comună de securitate cibernetică.

Cartea albă despre inteligență artificială face acum obiectul unei consultări publice până pe 19 mai. Sunt așteptate propuneri legislative pentru sfârșitul anului.

Sursa

Traducere: Gabriela Sîrbu – RADOR