Laura Vicol, mesaj în versuri pentru procurori: Vorbe aiurea, bârfe, minciuni
- Emma Cristescu
- 19 februarie 2025, 20:28

Laura Vicol, anchetată de procurii DIICOT în dosarul presupusei fraude imobiliare, le-a transmis procurorilor un mesaj prin intermediul unor versuri ale cântăreței Antonia. Aceasta a devenit foarte activă în mediul online după ce a stat 10 zile în arest.
Laura Vicol, depre acuzațiile care îi sunt aduse
„Vorbește lumea vorbește mult / Vorbele rămân doar vorbe nu le aud / Vorbește lumea mă judecă des / Câinii latră ursul merge nu este stres / Vorbe aiurea bârfe minciuni / Vorbe aiurea numai minciuni / Vorbe aiurea bârfe minciuni / Vorbe aiurea numai minciuni”, sunt versurile alese de Vicol, pentru a ilustra imaginea postată pe Instagram.

Nordis/ Sursa foto Arhiva EVZ
Fosta președintă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților a văzut că imaginea în care este flancată de mascați a făcut înconjurul internetului și a repostat-o.
Susține că are cearcăne și răni în suflet
După ce a fost eliberată, Laura Vicol a spus că are cearcăne și răni în suflet, dar că toate trec cu ajutorul lui Dumnezeu.Fosta președintă a Comisiei Juridice a Camerei Deputaților le-a mulțumit celor care au susținut-o și care i-au trimis scrisori în arest.
@laura_vicol #fyp #viral_video #laurisme #mass #foru #nopolitics ♬ sunet original - Laura Vicol
„Sunt vie, sănătoasă, cu nişte cearcăne mari la ochi şi cu nişte răni şi mai mari în suflet, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate trec. Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi dat o grămadă de mesaje de susţinere – încă nu am apucat să le citesc pe toate – celor care mi-aţi trimis scrisori acolo unde m-am aflat pentru cele 10 zile. Vă mulţumesc din suflet tuturor! Weekend binecuvântat să aveţi”, a spus Vicol la ieșirea din arestul preventiv.
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, arestați preventiv
În data de 5 februarie 2025, în urma unei decizii pronunțate de Curtea de Apel București, Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, soțul ei, au fost arestați preventiv.
Aceștia sunt cercetați într-o anchetă care vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe grave, spălare de bani și evaziune fiscală, potrivit informațiilor DIICOT. După mai bine de o săptămână, cei doi soți au scăpat de această măsură.
La ieșirea din arest, Vicol a fost întâmpinată cu un balon roșu, în formă de inimă, cu mesajul „Vicol + ÎCCJ = Love”, oferit de protestatarul Marian Ceaușescu.”Justiția îndrăgostită de borfași”, a scris acesta pe Facebook.